A treia pedeapsă

Fiecare om citește în felul lui, după cum sângele și carnea l-au construit. De aceea există atât de multe genuri literare, tot felul de cărți, cărțulii, broșuri, reviste, ziare, dicționare și câte altele. Fiecare om este modelat, deopotrivă, de realitate și de vise, într-un tipar numai al lui, astfel încât ajunge să aleagă ceea ce îl reprezintă sau, mai exact, ceea ce îi place. Cititul este, în cele din urmă, și o plăcere. Apoi există și locul în care citim. Unii citesc în metrou, în zgomotul infernal al orașului; alții în parcuri, printre râsete și ciripit; alții la camping, în foșnetul copacilor; alții acasă, în liniște deplină. Ce îi aseamănă și ce îi deosebește? Probabil, în primul rând, vârsta, sănătatea, felul de a fi. Un om în vârstă poate că nu s-ar duce cu cortul la munte, în timp ce un copil își poate citi lecția pe fugă, pe o bancă din parc. Oricâte sedimente s-ar fi depus pe venele noastre — amintiri, experiențe, frici, dorințe — construcția personală este cea care dictează ce fel de carte alegem și de ce. Eu, de exemplu, citesc ca să gândesc. Sună brutal, da, aș fi putut formula altfel: citesc pentru că lectura mă face să gândesc sau citesc pentru că o carte îmi pune mintea în mișcare, dar ce folos, nu ar mai fi fost jurnal, ci un eseu lustruit. Sau, mai exact, reformulez o idee pe care o găsesc într-o carte, dar, uneori, nu este vorba doar despre reformulare, ci despre a o răstălmăci în așa fel încât să apară o idee cu totul nouă. Fix asta îmi place. Citesc și, fără să vreau, mintea începe să lucreze singură; nu o pot opri. Este în mine ceva foarte viu și cumplit. O idee naște pe alta, apoi alta pe alta, până când cartea nu mai este doar cartea pe care o citesc, ci devine ceva ce respir în felul meu. O altfel de respirație. O carte mă ajută să mă reconfigurez, fără ea, poate că nu aș fi putut gândi anumite lucruri; ideea aceea poate că nu mi s-ar fi înfiripat niciodată. O carte mă ajută, uneori, ca o cârjă. Și, mai mult decât atât, ca un medicament anticoagulant: îmi subțiază felul în care privesc lumea, face lucrurile mai fluide, mai ușor de traversat, poate chiar mai frumoase.