Jurnal
A treia pedeapsă
despre felul în care citim
2 min lectură·
Mediu
Fiecare om citește în felul lui, după cum sângele și carnea l-au construit. De aceea există atât de multe genuri literare, tot felul de cărți, cărțulii, broșuri, reviste, ziare, dicționare și câte altele. Fiecare om este modelat, deopotrivă, de realitate și de vise, într-un tipar numai al lui, astfel încât ajunge să aleagă ceea ce îl reprezintă sau, mai exact, ceea ce îi place. Cititul este, în cele din urmă, și o plăcere.
Apoi există și locul în care citim. Unii citesc în metrou, în zgomotul infernal al orașului; alții în parcuri, printre râsete și ciripit; alții la camping, în foșnetul copacilor; alții acasă, în liniște deplină. Ce îi aseamănă și ce îi deosebește? Probabil, în primul rând, vârsta, sănătatea, felul de a fi. Un om în vârstă poate că nu s-ar duce cu cortul la munte, în timp ce un copil își poate citi lecția pe fugă, pe o bancă din parc. Oricâte sedimente s-ar fi depus pe venele noastre — amintiri, experiențe, frici, dorințe — construcția personală este cea care dictează ce fel de carte alegem și de ce.
Eu, de exemplu, citesc ca să gândesc. Sună brutal, da, aș fi putut formula altfel: citesc pentru că lectura mă face să gândesc sau citesc pentru că o carte îmi pune mintea în mișcare, dar ce folos, nu ar mai fi fost jurnal, ci un eseu lustruit.
Sau, mai exact, reformulez o idee pe care o găsesc într-o carte, dar, uneori, nu este vorba doar despre reformulare, ci despre a o răstălmăci în așa fel încât să apară o idee cu totul nouă. Fix asta îmi place. Citesc și, fără să vreau, mintea începe să lucreze singură; nu o pot opri. Este în mine ceva foarte viu și cumplit. O idee naște pe alta, apoi alta pe alta, până când cartea nu mai este doar cartea pe care o citesc, ci devine ceva ce respir în felul meu. O altfel de respirație.
O carte mă ajută să mă reconfigurez, fără ea, poate că nu aș fi putut gândi anumite lucruri; ideea aceea poate că nu mi s-ar fi înfiripat niciodată. O carte mă ajută, uneori, ca o cârjă. Și, mai mult decât atât, ca un medicament anticoagulant: îmi subțiază felul în care privesc lumea, face lucrurile mai fluide, mai ușor de traversat, poate chiar mai frumoase.
0296
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Carmen Sorescu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 387
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Carmen Sorescu. “A treia pedeapsă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/jurnal/14205743/a-treia-pedeapsaComentarii (2)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
Total de acord, Carmen! Cititul ne pune mintea în mișcare, iar dintr-o idee citită se nasc altele, ale noastre. Bine, eu mai citesc și ca să visez. Și ca să uit. Și ca să fug. Și ca să mă regăsesc. Și ca să râd. Și ca să nu uit. Și ca să mă emoționez. Și ca să prelungesc o stare... (Asta cel mai des. După care mă mir că am stat două ceasuri cu cartea și am înaintat trei pagini)
0
