Mirroring
în blocul de vis-à-vis, în fiecare noapte arde un bec ca o lună artificială agățată într-un cer de beton mai degrabă un animal bolnav care-și caută, seară de seară, culcușul la fel ca atunci
CSCarmen SorescuCerul din mine
Sunt zile în care am senzația că totul mă lasă Oamenii, timpul, vocea din mine. Doar cerul, nu El rămâne, dincolo de perdeaua subțire și oboseală Nu face zgomot, nu bate la geam, doar există Îl
CSCarmen SorescuMoartea nu ia tot
Ea mai lasă gândul că nu am spus destul Frica Sublimul Secundele acelea de muțenie așezate la ușă Precum panglicile roșii care trebuie tăiate Și nu pot sub nicio formă pentru că În astfel de
CSCarmen SorescuLegea lui Lenz
mi-ar fi plăcut să nu fi existat foi albe universul ar fi fost mai mic iar tu mai ușor de cuprins acum mă pierd pe acest drum febril al golgotei soldați, leproși, cerșetori cu mâinile
CSCarmen SorescuCe-ar fi să ne luăm de mână
Și să hrănim animalele din noi, să le hrănim din palmele Arse de hârtie, să le scoatem din mlaștinile minții aici pe foi Animalele acelea dezbrăcate de orice urmă de umaniate Desculțe, albe care
CSCarmen SorescuRiver of no return
Era îngustă camera ta dar destul încât să ne bălăcim ca somonii Am mers o vreme alături pe alei strâmte de pădure Unul în spatele celuilalt să părem mai mici, mai puțini Ne făcusem deja o singură
CSCarmen SorescuNu știu nimic despre tine
Și nici nu vreau, păcatele, celulele, mamele sunt la fel Aceleași păpuși ale aceluiași teatru de prost gust sau loc de joacă Pentru cei care au dat în mintea copiilor, azil, sau ce-o fi Ne
CSCarmen SorescuMultiplex
Mi-a fost o vreme frică de întuneric, de mare, de icoana lui Isus În fața căreia dacă nu mă închinam riscam să pierd ceva Notele bune la școală, învierea, apa caldă, trenul, chiar moartea Care se
CSCarmen SorescuSpina Christi
Sunt din toate câte puțin, din picături de ploaie, din soare Din pământul azvârlit deasupra sicrielor, din rugăciune Din lemn de cruce, din vânt, din ghebe, chiar din tine Din razele care trec
CSCarmen SorescuLa 12 noaptea
Deși suntem departe unul de altul de foarte mult timp Ne încrucișăm visele, ne dăm întâlniri în lumi subterane Precum rădăcinile care au rămas fără apă Sapăm bezmetici în adâncimi după noi cei
CSCarmen SorescuȘi chiar mă gândeam
De ce au oamenii atâta nevoie de mine De ce îmi scriu, de ce mă sună, mă întreabă tot mai des Unde sunt, când ajung, de ce au această dorință de pierdere De prăpastie, de ce vor toți să se
CSCarmen SorescuÎncă un început de an
la fel ca de fiecare dată, aceleași fotografii cu brazi, șampanie ceasuri care indică ora 12 fix, pisici, ninsori, colaje cu fericiri cârpite fulgi uriași, fluturi uriași pe singulart pe ale căror
CSCarmen Sorescu...
Pregătisem lanterne, lumânări, chibrituri Telefonul pe silent, geamurile închise ermetic Era o liniște tumefiată ca-ntr-o cameră de spital Unde viitorii morți presimt și nu-și mai vorbesc Doar
CSCarmen SorescuEra spre dimineață
Puțin murdari, puțin amețiți Bătusem străzile orașului, arterele principale ale Bucureștiului Se mutaseră în noi sau noi în ele, pulsau, pulsau cafenele și florărese Respiram numai reclame la
CSCarmen SorescuVara de 40°C
N-am mai avut timp de scris poezii sau alte chestii asemănătoare Care flutură pe corp precum velele pe corabie care te duc, te duc Pansamentele, hainele, așternuturile și tot ce mi-a aparținut vara
CSCarmen SorescuAtingeri
De multe ori cobor în fugă pe scările blocului Niciodată nu am știut de ce Pentru momente bune parcă mă părăsesc Corpul singur se duce în jos, singur și abandonat Fâșii din mine se desprind ca
CSCarmen SorescuElysium
Acolo unde ne-am sărutat ultima oară cresc arbori de tămâie Păsările nu mai mor pentru că și-au făcut cuib din crengile lui Îmbrățișarea noastră arde și acum lemnul băncii pe care am stat Se vede
CSCarmen SorescuNaufragiul
E momentul acela firesc când mă lovesc de oameni Sau de camere goale sau pur și simplu De vagoane zgomotoase pline de gunoaie Compartimente prin care intru și ies La fel ca-n mintea mea Uneori
CSCarmen SorescuUltima zăpadă
Nimeni nu mă aude, nimeni nu mă vede La fel ca atunci când eram mică Și pe heleșteu mi se spărsese gheața de sub picioare Eram înțepenită, nici măcar nu am strigat Numai unul dintre copii,
CSCarmen SorescuCel mai mult te-am iubit
Între cei patru pereți precum gheața Care transpirau în același timp cu noi Un fel de licoare, alcool rafinat Făcut din fructe sălbatice Lăsate la macerat cu anii - trupurile noastre Și
CSCarmen SorescuȘi când te gândești
Că te-aș fi putut întâlni… Am fi mers o vreme de mână prin parcuri, pe străzi Ne-am fi uitat înapoi la urmele lăsate în praf Și care ne-ar fi ținut de sete la o adică La fel cum îmi povestea
CSCarmen SorescuÎn fiecare dimineață
Îmi curăț rana asta Și ea este mereu acolo ca un embrion care crește, crește Îmi amintesc și azi cum mă uitam după trenul tău Ca după un animal imens, fioros, care te-nghițise Și cu care nu
CSCarmen SorescuPentru tine
am scris pe ziduri, pe coridoare de spital chiar și dimineața la prima oră pe bustul tău încă adormit și prin tot felul de astfel de locuri prin care am fost închisă dar mai ales pe foi cu gândul
CSCarmen SorescuSunt încă-n București
Și-ncepe să se desfrunzească Mai ceva ca atunci când ne-am cunoscut Când hainele și trilurile noastre se risipeau a toamnă Îmi amintesc prima oară cum am ciulit urechile Eram la Romană, pe
CSCarmen Sorescu