Poezie
Mirroring
1 min lectură·
Mediu
în blocul de vis-à-vis, în fiecare noapte
arde un bec ca o lună artificială
agățată într-un cer de beton
mai degrabă un animal bolnav
care-și caută, seară de seară, culcușul
la fel ca atunci când eram mică
și mă sprijineam de pervazul casei de la țară
iar luna, mai mult un măr interzis
în vastitatea nimicului
prea sus ca să cadă
strălucea cu o disperare
aproape umană
sau poate, cine știe, dincolo de stradă
trăiește un om pe moarte
iar lumina domesticită îl vindecă
orice ar fi, becul îmi dă
aceeași senzație de lună plină:
un ceas fără limbi
după care mă dezorientez
în plăcerea asta
care cere hârtie
și oare cineva din blocul de vis-à-vis
gândește la fel despre mine?
când, în fiecare noapte, la fereastra mea
lucește câte-o julitură proaspătă
făcută în fuga mea
printre rânduri
0222
0
Suficient de concentrat și bun în opinia mea, cât să te uiți numai în lumină ca să nu-ți vezi umbra.