Poezie
Închide ochii
2 min lectură·
Mediu
când eram mică credeam că numai oamenii mari pot scrie
tot pe-atunci credeam că trebuie să adun apă, multă apă, viață
să fac un fel de lac de acumulare și-ntr-o zi să m-arunc în el
să adun de pe fund sedimente și să-ncep să scriu
însă nu e deloc așa
cred cu tărie că undeva e ceva bolnav pe care vreau sub orice formă
să-l însănătoșesc, ca un copil abandonat, rămas singur pe străzile minții
și pe care-l aud în surdină de la etajul al zecelea al realității
îmi e milă, mă duc la el, mă răzgândesc, amân, și tot așa...
copilul e tot acolo desculț, mort de foame, frig, cu temele nefăcute
vietatea asta zace în mine, o ființă sau ca o carte, nu știu ce este
trebuie resuscitată zi de zi, învelită, mângâiată
acum e liniște
sunt de partea cealaltă a peronului, a câmpului, nu ne mai prindem de mână
păsările cântă, puii ciripesc, cireșele s-au copt, până la urmă totul trece
vara, trenul de marfă, trenul...
și viața e mereu ca după ploaie, cuvinte căzute, crengi rupte
dimineața asta cețoasă este friguroasă ca o femeie ieșită din baie
aș merge pe urmele ei, dar cineva mă trage de rochie înapoi
cufărul cu amintiri spart și el la marginea acestui țărm alb al foii
undeva departe văd oameni scormonind în el, se îmbogățesc
de fiecare dată devin altcineva în mâinile lor
da, până la urmă totul trece
25113
2
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Carmen Sorescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 239
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Carmen Sorescu. “Închide ochii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/14202878/inchide-ochiiComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DMDMDoru Mihail✓Carmen, dincolo de imaginile frumoase, eu am senzația că poemul vorbește despre o formă de dor. Sau despre mai multe. Dar ca imagine „copilul abandonat” mi-a rămas în minte. Paradoxal, tocmai el pare să fie cea mai sinceră formă de regăsire. (ca să nu zici că repet aluziv dor)
0
DMDistincție acordată
Mă rog, pentru toate cele spuse anterior și pe care protocolul celor minim 200 de caractere neceasre acordării distincției mă obligă să le repet (vezi, lumea spune că sunt previzibil în tot ce scriu dar pe lume există o karmă a voastră a femeilor care ne obligă pe noi bărbații să repetăm complimente; și noi le repetăm pentru că altfel nu v-am iubi). Așadar poemul tău care vorbește atât de frumos despre cea mai frumoasă vârstă m-a făcut să apreciez acest text cu steluță.
0
SBDistincție acordată
Pendularea fragilă între datoria de a mângâia copilul desculț al memoriei și dorința de a trece pur și simplu de cealaltă parte a peronului, acolo unde viața își vede de cursul ei cald și banal, este un fel de zdruncinare la realitate. Iar scrisul rămâne permanenta resuscitare a propriilor crengi rupte și marea eliberare vine abia atunci când înțelegi că, alții se vor îmbogăți scormonind în cufărul rănilor tale, pe țărmul alb al foii până și cea mai grea iarnă a sufletului trece, lăsând viața curată, ca după ploaie.
0