Poezie

Închide ochii

2 min lectură·5 iunie 2026

Mediu

când eram mică credeam că numai oamenii mari pot scrie

tot pe-atunci credeam că trebuie să adun apă, multă apă, viață

să fac un fel de lac de acumulare și-ntr-o zi să m-arunc în el

să adun de pe fund sedimente și să-ncep să scriu

însă nu e deloc așa

cred cu tărie că undeva e ceva bolnav pe care vreau sub orice formă

să-l însănătoșesc, ca un copil abandonat, rămas singur pe străzile minții

și pe care-l aud în surdină de la etajul al zecelea al realității

îmi e milă, mă duc la el, mă răzgândesc, amân, și tot așa...

copilul e tot acolo desculț, mort de foame, frig, cu temele nefăcute

vietatea asta zace în mine, o ființă sau ca o carte, nu știu ce este

trebuie resuscitată zi de zi, învelită, mângâiată

acum e liniște

sunt de partea cealaltă a peronului, a câmpului, nu ne mai prindem de mână

păsările cântă, puii ciripesc, cireșele s-au copt, până la urmă totul trece

vara, trenul de marfă, trenul...

și viața e mereu ca după ploaie, cuvinte căzute, crengi rupte

dimineața asta cețoasă este friguroasă ca o femeie ieșită din baie

aș merge pe urmele ei, dar cineva mă trage de rochie înapoi

cufărul cu amintiri spart și el la marginea acestui țărm alb al foii

undeva departe văd oameni scormonind în el, se îmbogățesc

de fiecare dată devin altcineva în mâinile lor

da, până la urmă totul trece

007

Carmen Sorescu. “Închide ochii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/14202878/inchide-ochii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.