Poezie
Atingeri
1 min lectură·
Mediu
De multe ori cobor în fugă pe scările blocului
Niciodată nu am știut de ce
Pentru momente bune parcă mă părăsesc
Corpul singur se duce în jos, singur și abandonat
Fâșii din mine se desprind ca niște foi albe căzute
Dintr-un teanc ce-l credeam bine legat
Afundată în acest întuneric ca într-o materie moale
Mă simt mai liberă, mai frumoasă
Cineva ia de pe spatele meu toate tristețile
Norii negri, făpturile odioase care-și făcuseră cuiburi
Când ajung la ușa clădirii sunt altcineva
Afară e mereu primăvară, iar eu sunt fără greutate
Pe stradă merg alături de oameni
Fâșiile vin necontenit din urmă
Până se lipesc iar de mine ca în urma unui accident
La fel când scriu, aceeași gravitație mă împinge, mă împinge
Prin locuri întunecoase, cleioase în care la fel
Mă scufund până dau în sfârșit de lumină
Merg alături de oameni, mă scutur pe haine
De rămășițele celor care m-au atins
Îmi reașez carnea pe oase, împing inima la locul ei
Ca printr-o minune am buzunarele pline cu bani
Ziua trece altfel, ca un meteorit care nu m-a atins
001965
0