Poezie

...

1 min lectură·29 decembrie 2021

Mediu

Pregătisem lanterne, lumânări, chibrituri

Telefonul pe silent, geamurile închise ermetic

Era o liniște tumefiată ca-ntr-o cameră de spital

Unde viitorii morți presimt și nu-și mai vorbesc

Doar așteaptă cu palmele parcă sudate pe piept

Ca și cum s-ar lua pentru ultima oară în brațe

Am așteptat-o ca pe o leoaică care-și apără puii

Și care ar fi fost pregătită oricând să-mi sară la gât

Frica mi-a curățăt corpul, am fost din nou liberă și singură

Și la fel de sălbatică, desculță, despuiată ca-n prima zi

Doar un spațiu gol gata de locuit

Cineva-mi spusese că se târăște, altul că bate la geam

Că merge pe acoperiș, că intră prin nișele amintirilor

Că poate da foc să ieși din subteranele gândurilor

Că țipă și urlă dacă nu-i deschizi. Dar nu a fost deloc așa

Pregătisem lămpi, felinare, să ne rostogolim împreună

Dar această mare vietate nici nu a strigat, nici nu a trâmbițat

La fel ca în povestea omului care în plină iarnă s-a întâlnit cu ursul

Și aceasta s-a așezat la picioarele mele cu blana enormă să mă încălzească

001.675

Carmen Sorescu. “....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/14159913/text

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.