Poezie
Transpoezie
2 min lectură·
Mediu
Dați-mi voie să fiu femeie, să merg la piață și să fac mâncare bărbatului pe care-l iubesc
Dați-mi voie să nasc, să urlu când expulzez sentimente anapoda fără judecăți prealabile
Fără să trag cortina și să mint în spatele ei cum că eu nu aș fi totuna cu femeia
De pe scena trupului aflat la vedere, m-am hotărât să mă îndrăgostesc și pentru asta mi-a crescut
O membrană în plus peste ochi care permite să văd în adâncuri, un fel de anabolizant
Dați-mi voie să mă transform pentru câteva zile într-o cerșetoare care cotrobăie
Prin oameni până seara târziu când toată lumea se retrage râncedă în case stupide
De cărămidă când adevărata realitatea a casei e corpul alb și mereu gol și eu visez
La perechea de mâini, s-o inventez simplu ca pe o pâine, fără prea multe materii prime
La un el, să-l ating dimineața ca o pisică perversă care vrea doar mâncare, iubirea nu e pentru oameni
Oamenii nu au organ de strâns la piept, pieptul în sine e doar o idee, oamenii strâng la piept
Cu tot felul de tertipuri artificiale, pieptul meu nu există, e un mare gol, un mare concept
Păsările vor plonja aici ca într-o mare ireproșabilă, după asta mă veți recunoaște pe stradă
Va fi o sinucidere în masă când toți cormoranii vor veni la bancul de pești care se vede sub piele
Pescărușii din Piața Amzei vor privi de pe macarele și vor pofti și ei la dragostea mea scoasă la bătaie
Aș fi vrut să fiu în viața ta, în patul tău bântuit de femei despletite, să ies din pielea ta ca puiul din
Coaja de ou, să-mi abandonez corpul fără nicio remușcare, dar, pe stradă, iată
Oamenii s-au înnegrit, și-au mai pus un rând de haine, încă un rând de idealuri
Vreau să dau de-o parte toți mușchii, toate vertebrele ca pe niște cărți citite care nu mai satisfac
Și pe care le arunc sub pat așa cum arunc veioza blocată, să caut aripile prin toate buzunarele
Vreau să merg desculță prin camera ta, să aerisesc, păsările să intre buluc
Să pigulească rămășițele de femei uscate ca pe feliile de pâine uitate noaptea în bucătărie
Să-ți deschid geamurile, cămașa, să văd ce mănânci, ce bei și cu ce faci dragoste
M-am hotărât să mă îndrăgostesc și pentru asta mă dezbrac de luciditate și mai ales de corp
084.064
0
verusuri. Daca primele doua versuri au destula substanta, ma conving sa citesc
toata poezia.
La aceasta poezie am sectionat starile in parte, fiind nevoie mai intai sa calmez euforia
primelor doua versuri. Ai zis, 'dati-mi voie sa fiu femeie'. E aici o simplitate
atat de grea, incat e foarte mult de comentat. Poate ca s-a spus de multe ori sin-
tagma asta, insa aici, nefiind nimic inainte, parca pregateste cumva cititorul
spunand, stiti, eu am doi ochi ca toata lumea, insa am doi ochi si stiu sa ii
folosesc. O forta intreaga emisa prin cuvantul femeie. Adica un poem feminin
care vorbeste despre forta cu care decizi sa te bucuri de ce ai. Simplitatea,
ajung din nou la concluzia asta, e cea mai complexa.
M-a anuntat ca voi avea de furca cu ideile acestui text si asa s-a intamplat.
"Dati-mi voie sa iubesc", practic mesajul central si fenomenal al textului este,
sunt un om, iubesc si nimic nu ma opreste sa fac asta. Omului nu i se intampla
nimic cand iubeste, insa simti ceva inauntru care corespunde in acest text cu
o membrana in plus peste ochi. SI toate lucrurile sunt asa de bine puse la punct,
chiar daca oamenii nu au un organ de strans la piept.
Pentru mine, acest text, dupa multe analizate ieri si azi, are luciditatea (chiar daca poetul se dezbraca de ea in final), naturaletea, si dinamismul
puse intr-o proportie care, iata, a avut succes. Un text care merita mult atentie.