Ascet
Sunt un ascet fără noimă, ce mă scald prin
Ecuația vieții tale fără răspuns la chipul meu
Ce-i dus departe, risipit, ca niște foi volante
Mă doare trecerea prin zeul epifan
Trec prin sângele tău
Trec prin sângele tău ca și cum aș trece prin noapte
Mai că nu văd nimic... decât niște vreascuri rătăcite în nesomn,
Niște poezii aruncate la umbra unei Luni, ce trecea și ea
Așează-te lângă mine
Așează-te lângă mine cuminte, ține-mă de mână
Și potrivește-ți inima după a mea, ticăitul ei să
Nu dea de bănuit nimănui că pendulăm ultimul
Poem ce mai poate fi scris cu
Contaminare
De la naștere am fost contaminată cu poeme
Așa că nu da vina pe înțepătura de albină
Știu, că uneori aripa crestată adânc,
Până la cuvinte, până dincolo de tine
Mi-a încărunțit
Violet arzând mocnit
De-aș avea șapte corzi în loc de mâini
Sau șapte brațe ca sfeșnicul menorah
Aș putea merge devotată la mormântul tău
Să-mi fac datoria ca o sclavă învinsă
Din inimă
Am propria mea credință despre cuvinte
Sezonul când păsările trec prin silabe
Este mai aproape acum ca oricând
De aceea nu te supăra pe Soare
Că-și ține umbrele doar pentru el
Înaintează
CS