Poezie
Coridor subteran
2 min lectură·
Mediu
Undeva în mine este o periferie, un fel de cimitir al iubirilor
Aici arunc amintiri, întâmplări triste, toate se scurg de la sine
Firesc, fără niciun efort, o groapă de gunoi care s-a format
Fără să-mi dau seama, dintr-un instinct de curățare al trupului
Când plouă sângele mi se limpezește și se pot vedea în mine
Iubiți cum vor să deschidă ferestre încercând să refacă epiderma
Locul dureros prin care au intrat odată e cicatrizat și nu mai pot ieși
Unii mor aici, alții reușesc să se salveze în ultima clipă
Aducerea-aminte e iarba dracului se hrănește cu pungi de plastic
Și cutii de conserve până se fixează iar de piele și năpădește
Trebuie să vin des în locul acesta stingher și lung ca un vagon de tren
Care a cărat deportați să le tai zi de zi până pământul va fi din nou proaspăt
Sunt iubiții care dacă-mi ating pielea cu buricele degetelor
Intră în mine la fel de adânc ca atunci când arunc cu o piatră în apă
Cercuri, cercuri până se pierd și se contopesc în mine, aceștia
Sunt luați de curent și duși undeva foarte departe, exilați
Sunt iubiți care trec prin mine liniștiți ca și cum ar merge pe trecerea de pietoni
Totul pare în siguranță însă lucrurile pământești sunt schimbătoare
Piele se curăță fără să-mi dau seama, năpârlesc de ei în somn, natural
Dimineața nici nu-mi mai aduc aminte unde i-am cunoscut
Undeva în mine este o periferie, un fel de cimitir al iubirilor
Toate aceste frământări îmi modifică cumva părțile corpului
Și dacă veți vedea la colțul unei biserici o femeie cu inima în palmă
Este pentru că niciodată nu a știut la ce folosește
055032
0
Este pentru că niciodată nu a știut la ce folosește"
Am citit si am simtit cum prin piele de deruleaza filmul iubirilor trecute. Multumesc pentru lectura,
Cu drag,
Alina