Vorbești despre dragoste vorbești ca un copil agitat care și-a pierdut mingea
Dai din mâini, explici, faci itinerarii, schimbi legi, spui că geamul spart a fost spart
Din greșeală, nimic nu-și
Am luat o foaie albă, semăna mult cu tine în timp ce dormi
În timp ce dormi eșt mult mai alb, poate nu știi, îți spun eu acum
M-am așezat lângă tine și m-ai absorit în povestea ta ca într-un
Și se făcea că eram într-o pădure primăvara, flori, fluturi, zumzete
Și pe unde călcam răsăreau flori multicolore, puii de căprioare mergeau
Lângă mine, la un moment dat am auzit un susur, mi-am
De câteva ori mi-a venit în avalanșe rostogolit în viteză
Acest ”te iubesc” pe care nu l-am spus, de frică sau cine
Știe naiba de ce, mi l-am oprit în gură așa cum oprești
Un sâmbure de măr, și
Și brusc deodată sunt într-o cameră neagră, etanșă
Nimic altceva, doar cuvintele lui prin aer plutesc până când
Se lipesc de corp ca lipitorile cu același scop precis
De-a-mi bea sângele, visele.
Ieri mama mi-a spus: a căzut bruma ...
Nu mai știu ce e bruma, un strat fin, alburiu, mi-a acoperit și mie pielea de ani buni
Nu știu cum se cheamă, poate fereastră, poate poem
Nimic nu mai
În timp ce mergeam prin ploaie, fără umbrelă, fără nimeni în spatele meu:
Oricine poate fi o colivie, în oricine te poți rătăci
Fiecare om e plin de drumuri, taverne, hoți și prostituate
În
Oamenii se trezesc la prima oră a dimineții, privesc pe geamuri, aprind țigări
Dispar pentru câteva momente în alte camere, universuri ori vieți paralele
Revin îmbrăcați în alte haine sau în alte
În dimineața aceea se lumina într-un fel ciudat ca o femeie care se apleacă peste mormântul iubitului
și mâna ei peste pământul reavăn trece ca o coadă de cometă
Carnea se punea din nou pe oasele
primăvara nu scriu
primăvara îmi pun ființa la încolțit
sub acest strat protector, călduros
de carne vie încep să cresc
absorb prin mâini, prin ochi, esențe vitale
extrag din oameni sângele
Dimineața se prelinge din mine o altă femeie cu o altfel de viață
N-o iau cu mine când plec, o las acasă, când mă întorc îmi dă
Papucii ei în care a stat toată ziua, tălpile se încălzesc
Mă bucur
ne despart atât de multe lucruri
ne despart ape, pământuri și mai ales oameni
vise mocnite
distanța a devenit o vertebră comună
pe care am pus bucăți de carne, bucăți de viață
primăvara facem
Mi-ar plăcea să-mi arăți Bucureștiul noaptea, încet, pas cu pas, să nu ne grăbim
Să nu ne sune nimeni, iubirea să ne dea ocol ca un roi de cuvinte, din mine vor
Ieși vietăți ciudate, femei pe
După ce ai plecat mâinile mi s-au retras încet în vertebre, nu mai aveam pe cine atinge
Picioarele au reintrat în albia după revărsare, nu mai aveam la cine merge, eram de-acum
O nouă formă de
Sunt un fel de țărm fără far, de mine se lovesc oameni, stau puțin și se duc
Rămân cu tălpile mâncate de sare, învăț cu greu primii pași
Rochia de mireasă mi se retrage sub piele ca o maree care
Dacă mergeam pe malul apei peștii nu mai veneau, malul meu erai tu, iar tu nu erai
Dacă deschideam o carte foile se albeau, toate poveștile duceau la tine ca niște trenuri deraiate, iar tu nu
La început eram doi primitivi care mâncam doar carne crudă
Până când inimile ca două pietre s-au atins din greșeală
Când ți-am bănuit pielea mirosea a perete proaspăt văruit
Așa că am pășit în
când aveam spatele transpirat
și spuneai: iar ți-am aburit pielea
apoi mă ștergeai ușor
ca și cum ai fi șters o oglindă
și spuneai: mă văd în tine
uite-mă când eram mic
și râdeam,
pe măsură ce împart trupul cu tine citești scriptura de pe epiderma mea
așa cum odată creștinii citeau textele sacre pe piele de animal nenăscut
și nu se mai săturau și stăteau cocoșați, în
Să nu crezi în tandrețea femeii, sub paravanul gingășiei e frig
Te va folosi să-și încălzească pielea după care te va scoate afară
Ca pe-o cenușă inutilă, îți va lua tot, vei rămâne sărac lipit
Să
Minunile încep dimineața când încă nu văd bine
Primul tramvai zguduie puțin visele, mă spăl pe față
Schimb ochii cu alții prin care văd ființe fabuloase
Dar nu pe stradă, acolo în camera ta se
Când dormi îți mângâi obrajii și e ca și cum aș trece cu degetele pe luciul apei
Mi-e frică să mă văd în tine și uneori tulbur așezarea firească a lucrurilor
Ce ar fi să ne fărâmițăm unul în fața
Sângele e încă în mine cuminte cu pumnii strânși ca într-o colivie
Uneori te simte cum treci pe stradă și fuge la geam ca un
Câine care-și așteaptă stăpânul, când treci prin gânduri
Prin aer sau
Când ne îmbrățișăm piepturile noastre se sparg și deodată îmi intra aer curat în plămâni
Venele mele neverosimile, înșelătoare, se cățărau pe tine ca niște plante carnivore
Și se făcea că visam și