Liturghia de cristal

Oamenii se trezesc la prima oră a dimineții, privesc pe geamuri, aprind țigări

Dispar pentru câteva momente în alte camere, universuri ori vieți paralele

Revin îmbrăcați în alte haine sau în alte lumini, privesc spre cer sau spre pământ

De la înălțimea propriilor gânduri la ora aceea când e greu de hotărât de care parte sunt

Vis-à-vis de această realitate îmi îndepărtez pielea de om lăsând loc celei de animal

Ajung în stradă, patiserii, bănci, case de amanet, farmacii, umbrele rupte

Poezia e un izvor artezian, un capăt de cale ferată, chiar un București după ploaie

În mod consecvent scot aceast lichid din mine ca atunci când eram mică și-i scoteam

Bunicii o găleata cu apă la prima oră a dimineții, oamenii se trezesc, își potrivesc

Ceasurile, organele de simț, poezia rămâne închisă între pereți ca un deținut

În propria piele, poezia își schimbă sexul în funcție de bucurii sau tristeți

E 5.36, închide-mi ochii, închide-mi ochii, acesta e orașul meu