Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

10

1 min lectură·
Mediu
pe măsură ce împart trupul cu tine citești scriptura de pe epiderma mea
așa cum odată creștinii citeau textele sacre pe piele de animal nenăscut
și nu se mai săturau și stăteau cocoșați, în genunchi, morți de foame
gârboviți, uitau de familii, de copii, de viață, uitau că mai sunt oameni
intrau cu totul în poveștile biblice, luau parte la minuni, la revolte
uitau să mai revină în trupurile lor, de fapt nici nu mai aveau trupuri
aveau doar un fel de felinare care țineau în viață inimile pulsând
de fiecare dată mă nasc în mâinile tale, fără tine aș fi un pământ oarecare
când îmi lipesc urechea de inima ta vibrațiile descriau cercuri pe tâmpla mea
pe tot corpul, până la tălpi, ființa ta intra în mine fără să știu de ce
adorm ascultând o muzică veche, aproape mută care-mi pare cunoscută
și îmi este indiferent unde mă duce atâta timp cât sunt lipită de tine
în casa noastră nu răzbate niciun fel de lumină, niciun fel de întuneric
când suntem unul lângă altul avem și noapte și zi și hrană și mame
și frați, nu deschidem nimănui de teamă să nu tulbure mormântul
001.828
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
195
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Carmen Sorescu. “10.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/14061143/10

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.