istm

După ce ai plecat mâinile mi s-au retras încet în vertebre, nu mai aveam pe cine atinge

Picioarele au reintrat în albia după revărsare, nu mai aveam la cine merge, eram de-acum

O nouă formă de relief, fără nume, fără sevă, aproape nenăscută, urma să mă nasc din nou

Cine știe când, cine știe pentru cine, cineva mereu păstra pentru mine un mugure între coaste

După ce ai plecat sângele și-a schimbat cursul, ochii s-au întors în vizuini de fiare sălbatice

Cuvintele și-au tras carapace de metal și au dat viață unor ființe goale, egale

Care zburdau ca niște spiriduși ciudați și nu făceau parte din poveștile copilăriei mele

Nu recunoșteam nimic în acest vis surpat, viața mea era o miriște care luase foc de la sine

Dacă m-ai fi văzut în clipele acelea de pură singurătatea ai fi spus că sunt un aliaj

Din carne și hârtie, toate astea se întâmplă când o femeie se retrage în marea ei

Interioară, uscată, lipsită de salivă, lipsită de lacrimi, doar o fâșie de pământ măcinată

Ca după o febră lungă cu o senzație puternică de sete se face iar zi