Poezie

Poem pentru un singur om

2 min lectură·16 iunie 2015

Mediu

Mi-ar plăcea să-mi arăți Bucureștiul noaptea, încet, pas cu pas, să nu ne grăbim

Să nu ne sune nimeni, iubirea să ne dea ocol ca un roi de cuvinte, din mine vor

Ieși vietăți ciudate, femei pe care nu le cunoșteam și te vor minți că repar scara

Lui Iacob, că bat cuie în palme, că în urma ta voi avea grijă de sufletul tău și voi

Acoperi oglinzile de sare, brusc voi începe să miros a plantă vindecătoare

Câinii se vor ține după noi, la fel și oamenii singuri, copiii vor veni în șir indian

Cu pamele deschise unul câte unul să le desenăm păsări care zboară prin corpul lor

Mă vei mângâia acolo în plină stradă, mâinile tale vor trece peste mine

Ca niște brazde adânci și pielea va trosni ca un lac înghețat să-ți facă loc

Va fi atât de frumos încât toți oamenii se vor trezi din somn și vor deschide

Geamurile și vor striga: veniți și la noi, veniți și la noi, poftiți la masă, și toată

Povestea asta va aburi ca o copilărie caldă, dimineața voi ieși din tine ca un bob

Germinat, lumina va pârâi ca o pădure deasă sub pașii noștri care se duc, se duc

Mai mult spre străzile din noi

001.862

Carmen Sorescu. “Poem pentru un singur om.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-sorescu/poezie/14073348/poem-pentru-un-singur-om

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.