Să alb, să negru

E bine că măcar mai apuc să mai scriu și eu comentarii și să mă minunez de voi cum reușiți așa de frumos să meșteșugiți în șoapte de strigăt porniri ale trăirilor voastre, trăiesc odată cu voi mă strecor printre cuvinte și îmi însușesc starea, nu știu cât pot de bine, dar e starea mea . Vorbești aici de lumina neagră cugetând la durerea ei, e un fel de compătimire, la gândul că uneori ni se poate întâmpla de atâta întuneric să ne orbească și lumina. Oriunde suntem:
spre mâine poate tu
sau poate noi altfel la fel
mai răi de buni
mai buni nebuni
vom sta în mers spre nicăieri

Nu vom rămâne niciodată singuri mereu vom avea un tovarăș lângă noi, cugetul nostru:

între un ieri și mâine punte
să fie nefiind putea
dormind treziri în somn de veghe
departe de alăturea

să fim așa încât să nu ne aducă mustrări, iar din conștiință să facem templu în care:

să nu ne nu
să nu ne da

Îți stă mai bine așa!

Un text al ispitei si al farmecului, inodat pe principiul magiei cuvantului si a rezonantei (recomand citirea cu glas tare a acestei alactuiri)... nu e vina nimanui ca fiecare rezoneaza in mod propriu, cred ca asta era si ideea.
Ai ascuns intre randuri inclusiv chei de accedere la principii, la depasirea unui nivel mental comun, chiar daca pentru asta e inca nevoie de lucruri prin care sa filtram luminile.
Mi-a tare placut textul, inclusiv muzica pe care o raspandeste.