Silvia Van

Nu stiu de ce mi-a venit in minte in dimineata asta, in tramvai fiind - poate tocmai de aceea - ceva care mi s-a intamplat mie odata, in primul meu an de invatamant, o chestie pe cat de penibila, pe

În spatele meu, risipit drumul se ascunde în ceață înainte, săltând jucăuș îmi spală cu limba obrajii în luciul lor umed un soare înflorit se oglindește ca-n baltă Drumul nu

Și-mi spui uită-te la Mine în sus nimeni nu te poate primi cu mai multă dragoste și eu mă uit și Te cred și mă anin de poala veșmântului Tău dar mărturisesc, Doamne că privesc în jur cu

Sunt o ființă imperfectă contradictorie și slabă prea scundă lunea când vin ploile și oamenii se risipesc printre lucruri prea înaltă în zilele cu soț și în alte zile rotunde și

N-ai noroc îmi spune și dă plictisită din umeri fumându-și până la capăt țigara ca să mi te pui în poală undeva sau pe umeri trebuie să-ți fie destinul prieten altfel nu te văd nu te

Despărțirile sunt ca niște nașteri mai grele asistate de proprii-ți copii speriați privindu-ți lung chipul încordat de părinți strigându-ți numele tare de surori de vecini de

Încep să rămân mică mă întrec cireșii răsăriți lângă tălpile mele inima mea tresărind inimile lor sub coaja subțire pulsează identic înaltă atentă bolta albastră se adâncește în

Nu obosesc să-mi dau inima la întors scotocind după resturi din trupul duminicilor trecute prin buzunarele-i calde Se făcea că vine ziua de luni dintr-o dată și mi se lungeau înfrigurate

Trebuie să spun cuiva cum își face loc sărutul tău între șoldurile mele cum își crește înăuntru rădăcină vicleană mătăsoasă încolăcindu-se ca o iederă cum îmi desparte

Între cer și pământ fulgii destramă productiv spațiul urbei găurindu-l cenușiu ca un nor de lăcuste vântul sfâșiat, căzut pe asfalt agonizează bolborosind între pneuri surescitate de

Nu sunt tristă ziua aceasta de ianuarie despletit are ochii albaștri și genele lungi Venus din înalt i-a spălat umerii i-a dezvelit sânii și i-a mângâiat coapsele de mătase nu sunt

Era un copil se juca își desenase pe față negre linii și puncte cercuri mari și turtite noroiul era bun noroiul era cald apoi s-a uitat în oglindă nu era el oglinda râdea oglinda

Alunec de multă vreme în iubire de parcă Dumnezeu ar fi întocmit pentru mine o pârtie de schi nesfârșită de parcă m-ar fi împins de la spate și mi-ar fi spus: du-te ca și când nu mi-aș fi

Între noi absența ca o pânză ninsă sunetele vocilor se împotmolesc amețite în cutele moi amprentele palmelor noastre se preling subțiri pe sub tivuri îndurerate se adună în

Toată noaptea a nins pe furiș pruncul Isus și-a primenit scutecele a plutit peste lume consolator parfumul trupului său ca un tainic fuior de lumină În somn, iubitul mă adunase la

Cred că m-a iubit de câteva ori... la început când i-am sădit între ochi exact în cuta dintre sprâncene un pui de zarzăr înflorit aiurea între zăpezi în decembrie înmiresmând aerul

Sunetele se rostogolesc în palmele mele ca niște animale mici și pufoase ca niște păsări roz, te iubesc, îmi spui și mi se umplu veșmintele cu miros de vanilie de parcă m-ar năpădi, amnezice,

Ciudată această senzație de sufocare de parcă m-aș scufunda în cer dintr-o dată ca într-o pasivă mare aurie cu valuri rotunde și moi adormite la țărmuri de parcă m-aș îneca înghițind

Îl iubesc pe bărbatul acesta cu profil de zeitate romană cu lumina ochilor întoarsă înăuntru ca într-o fântână cu cerul alb răsturnat în adânc pe bărbatul acesta solemn și infatuat care-și

Știu cum moare rândunica pe mare știu cum îi sfâșie pieptul furtuna înainte să-și spele trupul în aerul fraged de-acasă De aceea Imi ridic palmele Doamne amândouă spre cer și-ți

Plouă și nu știu cum îți atinge dimineața ochii închiși ce strângi dincolo de pleoape în cercurile tale catifelate obrazul va fi făcând gropiță în pernă peticul fraged de sub ureche va

E ciudat cum numele începe să-ți ardă ca o frunză uscată în ziua când te lași în genunchi și inima ți se strânge precum o hârtie boțită în pumn uiți cum se scrie litera M și cum se scrie

Cândva ne potriveam palmele una peste alta voiam să știm dacă zvâcnește între ele același drum fierbinte și liber ca un șarpe cu aripi… plutind în vazduh Eram tineri atunci zorile