Poezie
Fatum
1 min lectură·
Mediu
Îl iubesc pe bărbatul acesta
cu profil de zeitate romană
cu lumina ochilor
întoarsă înăuntru
ca într-o fântână
cu cerul alb
răsturnat în adânc
pe bărbatul acesta solemn
și infatuat
care-și desprinde umărul
de umărul meu
puțin câte puțin
ascultând de drum
ca de-o înverșunată
poruncă
el
iși retrage tot mai mult
umbra
înfășurată în jurul trupului meu
zâmbind subțire
cu buze întunecate
și calde
clipind obosit
și închizând între gene
povestea noastră
agățată de timp
ca un cocon de lumina
lipit in spatele
frunzei
îl iubesc pe bărbatul acesta
plecând
cu sufletul meu încătușat
în privirea-i augustă
până la capăt
002.174
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silvia Van
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 101
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 34
- Actualizat
Cum sa citezi
Silvia Van. “Fatum.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-van/poezie/1751713/fatumComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
