Belladonei și tuturor celor care au gustat-o fără să o guste
De erai clonă isteață, Logic era, să știi bine Că umorul nu se-nvață Nici se gustă de oricine!
Agonia Fashion
anul acesta se poartă roșul roșul buzelor mușcate ochii nu se mai poartă ci doar se scot sunt folosiți ca semn de carte uitat la pagina cu eu tu el ea cine pe cine lasă, mă, că ți-o plătesc
Să alb, să negru
și dinspre mine astăzi nu prin da spre mâine poate tu sau poate noi altfel la fel mai răi de buni mai buni nebuni vom sta în mers spre nicăieri lumini și umbre în defel să strige mut cu
Plagiat
M-acuzi de furt și nu-i cinstit Că-n textu-ți m-aș refugia, Dar azi întreb, când te-am citit: La tine… am ce plagia?!
ei, poftim!
cică ea cică el ea numai ochi și ce ochi și Dolce Gabbana și ce Dolce el doar el și ce doar un parc o banca un cer de vată și ce dacă două mâini și doar o
Kitsch-ul cu colți de mistreț
Un bard genial ce-ndrăgea vânătoarea De kitsch oneros, pe un site naviga. Cu pana croindu-și prin rime cărarea, Cânta în poeme, spre fani el striga: - Veniți să-l scalpăm, printre pagini
Unsprezece, pe ceață
\"Omul se face, se făurește pe sine însuși\" - K. Marx \"E șubredă puterea când nu-i unită snop./ Ce-nseamnă-un strop?/ Nimica! Dar un noian? Potop!\" - J. de la Fontaine Uneori, noroiul
De la lume adunate
Unui „comentator” de pe Agonia Nicidecum n-ar absenta Pe un text, să-l cântărească: Știe bine-a comenta, Dar nu știe să-l citească. Unui bărbat mort în timpul partidei de amor Pătimaș
Para-doxați
Unui intervievat la angajare Întrebat conjunctural De subiectul adaptare, A raspuns, scriind oral C-o tăcere grăitoare. Unor poeți români Azi, găsești în mod curent Site-uri cu pagini de
In (bo)vino very (s)tas
UnuiA și altuiB și oriCui: Ne-om înțelege bine dacă, Stimat coleg și domnule, N-ai să m-acuzi pe-aici cumva că Te-mpung prea dur, ( cow)bo(y)ule! Unui „deștept”: Nu mă bat cu pumni-n
Efort inutil
Problema, mult a dezbătut-o, Dar mi se pare, fără rost, Căci, epigrama ce-a făcut-o Deși e bună,-i scrisă prost.
Generozitatea epigramiștilor de pe Agonia
Vă dăm cu tona, tot ce vreți, Cum vreți, cât vreți, la kilogram! Numai, răbdare să aveți, Umorul, când îl dăm la gram!
Mărțișor astenic
Dacă, astăzi, mărțișorul Ce-l ofer pe Agonie Și-a pierdut, cumva, umorul, Este de la…astenie!
Dragon bețiv
văd paharul ca prin sită am băut și sticla ta simt o buză schilodită parc-un ghimpe-n ea mi-ar sta parca m-aș spăla pe față mahmureala însă-i bolț scai de mine se agață și mă pune ferm la
Unui programator
-Doamne, atunci când am murit, Mi-ai arătat un iad de vis Și-un rai anost! Eu, cucerit Iadu-am ales, dar nu-i ce-ai zis! -Știi, dragul meu, sunt inventiv: Era doar…soft demonstrativ!
Primul pas...
„Cel ce știe nu vorbește Cel ce vorbește nu știe” nu spune-mi din ce parte a tăcerii cărări cărări spre mine-mi tu prin poarta lui saturn înfăptuiește-mă uitându-mă eu Și luna-n vârful
Conjurare
oprește zborul rațiunii tale în sunet argintiu de sistrum să-mi poți auzi sub unghii atomii selenei și cântul apei tainice în care doarme pacea mateloților fenicieni în lumea aceea totul e
La început a fost o zi…
La început a fost o zi… tic-tacul ceasurilor adormite în trupul meu albastră mare sărută degete-nflorite mai știi? muguri treziți de așteptare săruturi dorm acum în cripte organice și ochii
Nativilor din zodia Peștilor
O idee mă tot sapă Și la ea mereu revin : Peștii sigur, când n-au apă, Fericiți, înoată-n vin !
Vorbe... arhicunoscute!
Prin popor ar fi o vorbă: Grijă, să nu dai in groapă! Și-apoi, de te frigi cu ciorbă, Unde dai, și unde crapă?! De te scoli prea dimineață, Tu departe-ajungi, cu roaba, Chiar de unii te
Modestie
Ca să fiu astăzi onestă, Am s-o spun pe aia dreaptă: Sunt teribil de modestă! (Și-s modestă…că-s deșteaptă!)
Descântec
De trei ori, de nouă ori La izvor mă scald în zori, Fă-mă, Doamne,-albastră floare, Dăruie-mă lui mirare, Fă-mă –așa și mult și prea, Dăruie-mă lui, de-o vrea. Buza mea fumează
Stii tu?
Cu somnul pe umăr sosisem aici, Tânjind după forma din lutul căprui Și-i șarpe-n coloană cu gânduri haihui, Ce-n mii de celule îmi plimbă un bici. Mai dragă mi-ar fi mântuirea acum, Tăcerile
Înțelepciunea oglinzii
Îmi numără ridurile de ieri până azi cărări spre întrebări neîndrăznite aici e durere acolo culoare cui oare e trista grimasă cu ochiul aș sparge-o dar mi-e că devine o mie de ieri pănă