Înțelepciunea oglinzii

Oglinda, o intoarcere in sine, privind in oglinda se vede in trecere timpul, se scurge din sloiuri curcubeul de august. Metafore asezate in causuri de forma, urne cu arsuri de imagini.
“Ridurile” (obs.: de evitat aliteratia din \"numara ridurile\") sunt “carari spre intrebari neindraznite”, pe ele se poate migra la nesfarsit, inventariind starile, generand neincredere: “cui oare” – dubla semnificatie (cuiul rastignirii si cheia intrebarii), fortarea stilizarii schimba subiectul, ca dinspre unde reflexive inselatoare. Strofa a doua adanceste intelesurile, amaraciunea devine patima si autoironie: “cu ochiul as sparge-o/ dar mi-e ca devine/ o mie de ieri pana azi” (obs: a-ul prim din pana ar trebui sa poate caciulita de frig, nu palariuta de soare). “o mie de ieri pana azi” – frica de cioburi, de multplicare, frica de apartenenta definitiva, spaima de revelare (in varianta exclamativa: “o, mie de ieri pana azi”, cu numeralul devenit pronume scurt si posesiv). “vad unghii ce-si dor radacina” – halou, viziune si cosmar, oniric colturos si adanc, generand “tipatul alb”, rece, fantomatic. “cui oare/ e-ntorsul ecou” intoarcerea spre acele “intrebari neindraznite” din inceput, cu feedback reflexiv permanent (varianta fonica “e-n torsul ecou” – torsul ecoului, ca o sculptura, discobol inghetat in intoarcere). Finalul ridica cerebral sensurile, adaugand si o alternativa fonica de inchis imaginea, oglinda, poezia(“mintea marama / oglinzii”).
Poezie complexa, cu tragism senin si ironie scenica, de o melodicitate interna superba.
Felicitari, Carmen, chiar daca tu crezi altfel (\"modestie, modestie, dar s-o stim si noi\"), mie mi pare un text foarte bun