Adrian Munteanu

Încă mă las furat de-adânci clișee Îm lumea asta ticălos tocmită, Mustind a hoit, a jeg și a pirită, În loc să zburd prin câmpuri Elizee. Încă mă-mbrac cu mantia cernită, Trufaș cuprins de

Pe strada luminată, în mulțime, Se tot deschid sertarele dorinței. Bărbatul adormit dă frâu putinței, Fermeia ațipește printre rime. Înot și eu în râul umilinței Și mă ascund în prag

Privesc. E încăperea ce mă leagă De-atâtea întrebări și neputințe. Ceva e nou în cercu-i de credințe Cu forma ei subtilă și dulceagă. De ce-s aici ? Ce scâncet de ființe Împestrițează

Strivește josnic gâza încă vie Infatuat de forța-i ce vibrează. Pândește umbra, haita lui de pază, Dar visul nu, de el nu vrea să știe. În sânge curg dorințe și pulsează, Vrea să se-nalțe

Dintr-un adânc de liniște și pace S-a înălțat chemarea rătăcită. A tot urcat spre gura mea coclită, Poftind un loc să iasă-n lumi buimace. Dar se revoltă, veșnic istovită, Închipuirea-mi

Cruzimea, ignoranța, barbaria, Somnul adânc, voința cea brutală Și lumea de instincte, veșnic goală, Ne țin supuși formând Eikasia. În Pistis adunăm, privind cu fală, Părerea și credința,

Ideea mea de zbor și de ființă Nu e ființa, slabă desfătare. Ființa-i doar ființă plutitoare Și dorul de a fi, după voință. Să nu mă tem de somn și nemișcare, De nesfârșit, de este cu

Intrăm în labirint. E Creta-n soare. Theseu privește-n juru-i și așteaptă. Nu se disting căderi și nici o treaptă Și nu rămâne-n noi decât uitare. Pe Minotaur îl va prinde-n faptă. Pornește

Adorm. Mai e doar geana să coboare. Pândesc la colț de vis și amorțire. Se-ntinde semnul pentru primenire În spațiul meu de umbre și culoare. Ce cred, ce simt în scurta mea rostire, Cât mai

Encubierta, insula minune, O seminție găzduia, divină. Giganți silfizi, sorbind avid lumină, Sfărmau în brațe asfințituri brune. Zei fulgerau spre norii fără vină Și astrologi vesteau

Copilul râvnitor se mută-n mine, Copilul taciturn se răzvrătește ; Copilul vrednic ziua prinde-n clește, Iar cel gingaș se caută pe sine. Copilul înțelept un drum găsește, Copilul indolent

Când vrei să scapi de sabia uitării, Citește-ți visul întrupat aseară, Precum în Epidur, urcați pe scară, Ne căutăm în somnul viu al mării. Tot astfel cum Artemidor măsoară Culoarea unui