Poezie
S o n e t 7 7
1 min lectură·
Mediu
Un ametist clipește în lumină.
Mă văd întins pe-altarul lui de sânge.
În casa mea privirea mi se frânge
Sub desfătări de scenă și cortină.
În cerc tăcut mulțimea-n jur se strânge.
Arunc și eu în omul fără vină.
Privesc sedus la trupul de felină
Al fetei ce se-apropie și plânge.
Doi balerini se-nlănțuie-n mișcare.
De ritualul lor rămân atins
Și noaptea e profetică plecare
Spre alte lumi din cerul necuprins.
Mă las supus de fadă delectare.
Uitând de mine, somnul m-a învins.
023.228
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 83
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “S o n e t 7 7.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/75265/s-o-n-e-t-7-7Comentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
SBRitmul spune ceva si mesajul altceva. Nu este un acord, ci un dualism intre ele.
0
frumos sonetul acesta, Adrian.
chiar mi-a placut.
cu tot binele,
Dana
P.S. iarta-mi graba zilei de ieri in comentariu.
nu ma justific. doar ca se intampla.
aceeasi