S o n e t 7 2

Mă iartă, Adrian, că în ultima vreme nu am găsit timp să și comentez sonetele tale. Sper să mă crezi pe cuvânt că de citit le-am citit pe toate și că la fel ca și tine am fost și eu mâhnit de cei care s-au plictist de \"forma\" versurilor și nu au trebuință de \"conținut\".
Posibil să mă înșel, dar simt că aceeași mâhnire a constituit \"resortul\" acestor versuri ca o scormonire în adâncul sufeltului.
Cred, de asemenea, că te mai expui unui risc: acela de a îi dezamgi pe aceia care nu au nevoie să le dai numai \"aur\", lipsindu-i de \"febra scormonirii\". E trist să constat că cei mai mulți dintre noi (m-am inclus și pe mine într-o încercare de \"obiectivizare\") nu suntem interesați de \"aur\", ci de \"noroiul\" poeziei.

Cu prețuire,

Vasile,

Evident că ceea ce ai sesizat am constatat și eu. Nu bag însă prea mult în seamă lipsa de receptivitate a unora, dacă nu chiar suficiența cu care cred că se pot afișa în fața încercărilor mele. Totul devine nu numai o chestiune de formă ci și de timp. Timpul va mai adăuga câte ceva la tot ceea ce credem noi acum.
Voi continua să scriu și atunci când va rămâne un singur comentator. Ba nu. Chiar atunci când va rămâne un singur cititor întregistrat. Iar unora voi continua să le supăr retina cu prezența numelui meu zilnic. Voi rămâne măcar o pată de culoare.
Nu fii dezamăgit. Ne avem pe noi înșine. Nu știu exact cum se face, dar în vremurile de azi mă mulțumesc și cu singurătatea mea. Și așa în jur nu te poți aștepta la prea mult bine.
Să ne întâlnim cu liniștea din noi, în afara căreia nu cred că mai are ceva importanță.

Liniștea din noi în vremurile de azi.Bine spus.Mai ales,
ca-i o mare virtute să dai de tine însuți,nemaivorbind
să-ți cunoști și liniștea.E aproape Dumnezeiesc.
Adrian,textele tale mă impresionează prin neresemnare,prin speranța,în aparență disperată,de a mai schimba ceva în oameni,prin descrierea clară a vremurilor de azi,în care credința nu-și găsește locul.Mă atinge durut această lectură.

Radmila,

Iată o remarcă atât de exactă, încât mă bucură existența unor resorturi interioare simetrice care ne mână prin praful acestui veac.

Eu ce sa mai zic, uite aproape nu am mai postat nimic, alerg de nebuna dupa unii din voi, e atit talent si suflet pe acest site incit nici nu stiu cum sa ma mai descurc, iar TU, TU, m-ai facut sa-mi pierd pina si fibula din par de atita alergare, sa pot tine pasul cu tine . \"Inter arma silent musae\" , ai coborat cu lira in infern inaltand infinitul ascuns in fiecare dintre noi.

În valea cu dureri răbdându-și chinul,
Umbre pustii colindă rătăcite,
Se prigonesc cu trupuri răvășite
Și-și beau licoarea roșie ca vinul.

Amadriada

Eu numai de teama de note strambe n-am lasat vreo urma de trecere in pagina ta. De trecut- trec mereu. Si raman de fiecare data. In ce ma priveste, ma consider cititorul inregistrat cu retina asteptandu-si doza de sonet. Bucurandu-se de pata de culoare.

\"ce este-aceasta viata fara vlaga
Decat nisip in care aur nu-i?\"
A.Munteanu

Adrian,
Toti cautatorii de aur vantura nisipul. Le este dat doar unora sa-l gaseasca. Dar, pentru tine, cu fiecare sonet pe care il publici, aurul iese tot mai mult la suprafata. Si,
paradoxal, ne imbogatesti pe toti.

Timpul îmi dă și mie mari dureri de cap. Dacă, în ciuda acestei realități, te știu pe undeva pe aproape, e mult mai multă liniște în jurul meu.

Cititorul din umbră are un mister al lui. Când își declină căutarea tăcută, înverzește o ramură în sufletul meu ( Ca în Sonetul 74 ).

Tu întotdeauna ești prea bun, dar cuvintele sunt îndemnuri care rodesc.