Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

S o n e t 1 3 2

al crugului

1 min lectură·
Mediu
A sângerat o toamnă la plecarea
Din lumea asta veșnic în derută
Și-am coborât uimit aceeași rută
Pe care-a fost de la-nceput urcarea.
Mă văd bătrân, aproape de o sută,
Apoi bărbat agonisind mișcarea
Și tânăr brad râvnindu-și adăparea
Din zbaterea de flamuri pe redută.
Adolescent, am revăzut prin ceață
Iubiri tăcute, spaime ce mă rup.
Am coborât avid în dimineață
Și iată-mă copil cu dinți de lup.
Acum când viața mi-a trecut prin față,
Mai pot spera să dobândesc un trup.
0174.611
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
82
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “S o n e t 1 3 2.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/81040/s-o-n-e-t-1-3-2

Comentarii (17)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
finalul cade ca un zgomot al unei tobe de piatra.
parca se schimba un pic ceva in sonetele tale.
ti-am citit si toate personalele... trist...
0
@adrian-erbiceanuAEAdrian Erbiceanu
Adrian,

Un brad poate fi pus jos cu toporul, poate fi lovit si ars pana la radacini. De fiecare data se va ridica mai falnic. O viata intr-un sonet! Pare trist dar citesc in el speranta. Du-ne mai departe!
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș
Iar eu vin si sã întãresc pãrerea d-lui Erbiceanu:

\"Asupră-i trăsnetul căzu. Stejarul
Se clătină primindu-i lovitura, -
Dar nu-și plecă nici fruntea nici statura
Sub clipa ce-i răpuse centenarul.
............................
…Si doarme-ncins de nepăsare-adâncă,
Pe când cu ochiul ei de șarpe, Luna
Magnetizează pacea lui de stâncă...\"
(Efect de lunã - M.Codreanu)
0
@elia-davidEDElia David
Ai dat timpul inapoi si ai ajuns la subiectul poemului meu de azi.:))
Mi-a placut sonetul si am zis sa-ti mai las un cuvant inainte de plecare.
Multe inspiratie in continuare, Adrian.
Pe curand.
0
@vasile-munteanuVMVasile Munteanu
finalul e așa cum a-nceput: o trecere din trup într-un alt trup și-atunci când spaime nevăzute rup și rup deschiți din vârstele de aur colți de lup.

Cu prețuire,
0
@ioana-barac-grigoreIGIoana Barac Grigore
cunosc calea. ma bucur ca si tu. daca acum am simtit-o in sahasrara e bine? nu glumesc deloc. chiar am simtit-o asa cum e ea. odata ma inspaimanta. acum...
0
Distincție acordată
@maria-prochipiucMPMaria Prochipiuc
Adevăratul poet e și vechi și nou, dar și inovator în același timp. Sonetele tale sunt reci și limpezi, ca râurile de munte, răceala ține numai de tehnica transcrierii emoției și de modul tau de a te situa față de tine. Sentimentul și frământarea au rămas dincolo de învelișul transparent al cuvintelor, și totuși constați că neliniștea nu rămâne dincolo de apa clară și adâncă a versurilor ci se transmite fără greutate, insinuant. Versurile poartă cu discreție pecetea personală făcută din senzațiile și imaginile pline de prospețime, de luminozitate provenite din peisajul sufletului tău.
0
@mihai-cucereaviiMCMihai Cucereavii
Mi-a plăcut sonetul. De la înălțime viața se vede ca în palmă...
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Schimbarea e obligatorie. Și ca ideatică și ca scriitură. Măcar din când când când. Altfel s-ar plictisi cititorii. Am verificat pe propria-mi piele.
Mulțumesc că ești pe aproape.
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
E adevărat că rămâne speranța, chiar și după cădere. Altfel fiecare aplecare ar fi ultima.
Acel mai departe îl continui cu o însoțire.
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Mă pui în dificultate aducând comparația.
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Eu îți mulțumesc, dar, sincer, aș vrea ca reverența să nu mai ajungă până la tine. Să fii deja pe malul mării.
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Tocmai pentru că o luăm mereu de la început, sper să ne mai citim.
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Dacă e bine ? Aș vrea să strig \" foc, foc ! \", dar focul acesta va fi subtitlul unui sonet viitor.
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Prea generos și limpede.
O prea plecată mulțumire.
0
@adrian-munteanuAMAdrian Munteanu
Mi-ai dat o idee. Să încerc o introspecție situat la nivelul palmei.
0
@mihai-cucereaviiMCMihai Cucereavii
Aștept realizarea. Succese!
0