Poezie
S o n e t 1 3 1
al fricii
1 min lectură·
Mediu
Cea mai hidoasă mască ce mi-e dată,
Cu dinți ciobiți și zâmbet fals de sfântă,
Este a fricii care își împlântă
Săgețile în liniștea de vată.
Pocită frunte, ochi ce înspăimântă,
Scuipând venin prin gura descărnată,
Cu șfichi de bici în carnea mea brăzdată,
Oștiri de spaime-n trup binecuvântă.
Mă sperie privirea ei pustie
Și saltul ei pe-un mal de lut sublim,
Când va preda un șip cu apă vie
Celui născut pe care-l ospețim.
Dar gratii țes oricui o colivie.
De ce mă tem, când toți o să murim ?
043.647
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 91
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “S o n e t 1 3 1.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/80945/s-o-n-e-t-1-3-1Comentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
\"gratii țes oricui o colivie\"?. \"Gratia\" incatuseaza, captiveaza spiritul oricui...dar nu in egala masura, depinde mult de receptor, nu?
\"De ce iti e frica sa zbori, daca esti pasare?\", ziceam...acum 15 ani....
\"De ce iti e frica sa zbori, daca esti pasare?\", ziceam...acum 15 ani....
0
N-aș putea găsi o consolare. Ca să fiu drept, nici n-am căutat-o. A ne consola înseamnă a refuza să căutăm o cale.
N-ai plecat încă sau ai auzit că timpul nu e favorabil ?
N-ai plecat încă sau ai auzit că timpul nu e favorabil ?
0
Pentru mine gratiile vor fi totdeauna limitele închisorii.
Mai zbor și eu, mai cad. Nu știu cum fac ,dar mă nimeresc mereu unii cu pietre.
PS. Dacă vreodată ai fost supărată pe mine pentru că nu am reușit să citesc fiecare text al tău, e vremea să-ți revii la sentimente mai bune. Mă rezum la cât timp îmi rezervă stăpânirea, totdeuna mai puțin decât aș vrea.
Mai zbor și eu, mai cad. Nu știu cum fac ,dar mă nimeresc mereu unii cu pietre.
PS. Dacă vreodată ai fost supărată pe mine pentru că nu am reușit să citesc fiecare text al tău, e vremea să-ți revii la sentimente mai bune. Mă rezum la cât timp îmi rezervă stăpânirea, totdeuna mai puțin decât aș vrea.
0

\"Pocită frunte, ochi ce înspăimântă,
Scuipând venin prin gura descărnată,
Cu șfichi de bici în carnea mea brăzdată,
Oștiri de spaime-n trup binecuvântă.\"
E strofa care mi-a placut in mod deosebit, foarte graitoare.
Finalul, nu mi se pare ca aduce vreo consolare, prin acel \"De ce mă tem, când toți o să murim\". Dar, poate ca nu asta doreai sa exprimi.
Daca tot sunt aici, iti multumesc si pentru urari.:)