William Shakespeare›Poezii

Pe cinstea mea, nu ochii-mi te iubesc, ei ce te știu părelnică, nătîngă, doar inima, ce ei disprețuiesc înnebunită-i gata să răsfrîngă. Auzul,

Unirea sufletelor mari nu are Hotar, iubirea nu-i iubire dacă Se schimbă cînd întîmpină schimbare Sau cînd se pleacă celui care

De ce nu cauți cea mai bună cale Să-nfrîngi tiranul timp ? De ce te pleci Și nu pui stavilă căderii tale Tăria ta, ci versurile-mi seci

Sătul de toate, caut tihna morții, Să nu mai văd slăvit pe cel nemernic, Și pe sărac cerșind în fața porții, Și pe cel rău hulind pe cel

Ia-mi dragostele, dragul meu, ia-mi tot ! Ce vei avea mai mult ca înainte ? Eu n-am iubit nicicînd, de-aceea pot Să-ți dărui toată dragostea

Cînd mă gîndesc că orișice răsare Stă doar o clipă în desăvîrșire, Că tot ce poartă scena asta mare E-nrîurit de-a stelelor rotire ; Cînd

Nici marmori, nici morminte princiare Nu vor trăi cît versul meu puternic ; În miezul lui vei străluci mai tare Decît în piatră sub un timp

Iubirea-mi n-o numiți idolatrie Iar pe cel drag să nu-l priviți ca zeu, Dacă în cînt și-n lauda mea vie Făptura sa o preamăresc

Iubirea mea de-ar fi copil de rege, Ar fi pripasul soartei, slujitor Iubit de timp sau frînt de aspra-i lege, Boz între bozi sau floare între

O, tu, copile drag care supui Și schimbătorul timp și coasa lui, Trecînd prin ani, tu tot mai mîndru pari Și cei din jur apun ca să

Iubirea mea de-ar fi copil de rege, Ar fi pripasul soartei, slujitor Iubit de timp sau frînt de aspra-i lege, Boz între bozi sau floare între

A fi netrebnic e mai drept decît A nu fi, cînd porți vina fără vină, Cînd unii oameni te privesc urît, Să-ți facă mulțumirea mai

N-o să te lauzi, vreme, niciodat’ Că eu mă schimb ; a tale piramide Nici noi nu-mi par, nici n-au nimic ciudat ; Veștmîntul lor același lut

Cînd văd în hronicul de altădată Slăvindu-se trecute frumuseți, În stihuri vechi domnițe lăudate Și cavalerii chipeși și semeți, Atunci

Ce-am folosit ținînd de baldachin, Fiind slăvit după înfățișare Sau înălțînd spre timpii care vin O temelie-atît de trecătoare ? Și ce

De nu e nou nimic și tot ce este-a Mai fost cîndva, o, mintea cum se minte ! Născînd idei în zilele acestea Ea naște-un prunc născut mai

Cei ce-ar putea răni, dar nu-ți fac rană, Și nu sînt cruzi chiar cînd ne par cumpliți, Cei ce, clintind pe toți, rămîn de stană Și nu se

De ce mi-e versul fără strălucire, Mereu același și nemlădiat ? De ce nu prind c-o singură privire Podoabe noi într-un mănunchi curat ? De

Cînd voi fi mort să plîngi doar cît vor bate, Tînguitoare, clopotele mari, Vestind că schimb o lume de păcate Cu lumea viermilor și mai

Că ești vorbit de rău, n-ai nici o vină, Doar bîrfa rîde pururi de cel pur ; Podoaba frumuseții învenină Pe corb chiar dacă zboară în

Cei care-și cred norocul tors de stele Să-și poarte cin și nume cu trufie ! Îndepărtat prin soarta mea de ele, Destinu-n taină preț mai

When forty winters shall besiege thy brow And dig deep trenches in thy beauty\'s field, The youth\'s proud livery, so gazed on now, Will be a

From fairest creatures we desire increase, That thereby beauty\'s rose might never die, But as the riper should by time decease, His tender heir

Blow, blow, thou winter wind, Thou art not so unkind As man\'s ingratitude; Thy tooth is not so keen, Because thou art not seen,