William Shakespeare›Poezii

In mine vezi tu anotimpul cậnd Foi galbene pe crengi murind se zbat, Pe arcul lor in geruri tremurậnd Vechi coruri unde păsări au cậntat, In mine

Noi doi, da-mi drept s-o spun, ramanem doi, Chiar daca una dragostea ne face. Asa port singur pata de noroi Pe care s-o-mpartim nici nu mi-ar

A iernii mână n-o lăsa să strice, nedistilat, al verii tale chip pân’să teajungă gheara neferice, ți-adună dulcele aromat în șip că-i bucuros

iubit-o cita lume-i intre noi numaratori de ploi din doi in doi si dintr-un ochi de dor necunoscut cite zapezi pe buze ti-au crescut asculta-ma

William Shakespeare Sonnet CV Let not my love be called idolatry Nor my beloved as an idol show, Since all alike my songs and

Tu vezi în mine anotimpul când Pierită frunza, galbenă și rară, În ceața rece-atârnă tremurând Pe crengi ca-n strane-n care veri

Săpând adânc, din cronici anonime, Dezgrop ființe magice de ieri Și din frumoasele-epopei în rime, Domnițele și chipeși cavaleri. Văd pe

De ce ți-e teamă de-ochii de vădană Înlăcrimați și ești atât de laș? Vei fi jelit căci vei lăsa o rană În lume de-ai să mori fără urmași. Vei

De vrei să mă urăști, urăște-mă acum, Cậnd toata lumea impotriva-mi sare, Slujește-i ura, pleacă-mă oricum, Fii pentru jertfa ta făr’ de

Rechem în iarna dulcilor tăceri, Speranțe rătăcite în trecut Și-l plâng cu lacrimi noi pe cel de ieri, Ce prin deșertul vieții s-a pierdut, Iar

Cand stors de vlaga trag catre-asternutul Ce-i plata dulce-a trudei dupa drum, Alt drum isi afla-n mine inceputul: De-mi zace trupul, mintea-mi

Pe suflet, ca pe-o pânză, cu penelul, Eu te-am răpit pe veci închipuirii, Ca să-mi admir prin trupul-ramă, țelul Duios din perspectivele

Two loves I have of comfort and despair Which like two spirits do suggest me still: The better angel is a man right fair, The worser spirit a

Unthrifty loveliness, why dost thou spend Upon thyself thy beauty\'s legacy? Nature\'s bequest gives nothing, but doth lend, And being frank, she

Look in thy glass, and tell the face thou viewest Now is the time that face should form another; Whose fresh repair if now thou not renewest, Thou

Those hours, that with gentle work did frame The lovely gaze where every eye doth dwell, Will play the tyrants to the very same And that unfair

Lo! in the orient when the gracoius light Lifts up his burning head, each under eye Doth homage to his new-apperaing sight, Serving with looks his

Then let not winter\'s ragged hand deface In thee thy summer, ere thou be distill\'d: Make sweet some vial; treasure thou some place With

Music to hear, why hear\'st thou music sadly? Sweets with sweets war not, joy delights in joy: Why loves thou that which thou receivest not

Is it for fear to wet a widow\'s eye That thou consum\'st thyself in single life? Ah! If thou issuless shalt hap to die, The world will wail thee,

All the world\'s a stage, And all the men and women merely players; They have their exits and their entrances, And one man in his time plays many

Il mio occhio s\'è fatto pittore ed ha tracciato L\'immagine tua bella sul quadro del mio cuore; il mio corpo è cornice in cui è

From you have I been absent in the spring, When proud-pied April, dressed in all his trim, Hath put a spirit of youth in everything, That heavy

When to the sessions of sweet silent thought I summon up remembrance of things past, I sigh the lack of many a thing I sought, And with old woes