Virgil Titarenco

pe marginea trupului meu adastă picături de flacără sînge volatil în oase urme de dinți și cătușe cuvinte de magi pe alocuri apoi adevărul scopit mă privește din jilț rînjind neodihna

pe insulă jocul a devenit periculos doar o singură piatră mai este vorbitoare nici un nor la orizont ochii roșii de nesomn vinul curge pe marginile spicelor solare încă o zi va da în clocot

noapte de sîmbătă e atîta răscruce în cruce acum duminica am pus-o să doarmă la picioare lîngă ulcica de untdelemn o vreme două vremi și poate încă o bucată de vreme să îmi fie la îndemînă

felul tău de a nu spune nimic e ca un paradis pe rotile felul meu de a nu spune nimic e ca un scaun stricat păstrez cuiele pe umerii tăi de siliciu printre mîngîieri și deznodăminte cu final

mîinile tale animale dresate în circul spiralat al zilei se întorc flămînde mă hăituiesc prin somn junglă privată obligată să existe perpetuu ascunsă în lianele gîndurilor noastre ne

nu mai sînt știri miezul nopții alunecă în reluare în surdină viață și moarte reciclată nevrotic stereotipic acvariul mare a înghițit acvariul mic și ce dacă se spune că iluzie e timpul

am să o numesc piatră probabil nu deranjează pe nimeni nici măcar pe mine deși eu îi știu numele cu care s-a născut este amnezică așa cum îi șade bine unei pietre fără trecut și fără aspirații

nu sînt decît o arătare înregistrată în catalogul coincidențelor elementare îmi port durerea în locul obișnuit ascunsă între umeri ca o comoară ușor devalorizată pe piața bunurilor

mi se zdrelesc creierii genunchilor de zimții acestei lumi viețuite în ritmuri rotunde cuvintele dor sparte coji de ou risipite în cuibul gurii le înfășor cu limba sîngerîndă ca o aripă de

nu, nu sînt ca și voi nici nu pot fi nici nu vreau să fiu. sînt doar un simplu căutător de sirene printre cioburi de amfore un locuitor al colibelor mării un rătăcitor al orizonturilor de cînd

și aș fi vrut să fie aș fi vrut și nu e să fie n-aș fi vrut să fie n-aș fi vrut și e cînd e ce aș fi vrut să-mi fie mie ce n-aș fi vrut să-mi fie totuși mi-e deși ce n-aș fi vrut să

am sa scriu prost grafitti pe dinauntru printre coaste șlefuite în spirală frumusețe sadică scrijelită de cuie rupte fără sens fără trecut cu picioarele goale alergînd prin mine plescaind

linia groasă linia subțire îți trece prin oase un suflet oștire printre vase crăpate zvîcnește iubire aburcă pe stîncă șoapte rebele aduse de aripi strivite de stele durerea din