caligrafie de seară

Notație mai curînd bonomă a stării de epuizare ce se adună în \"adîncurile mușuroiului domestic\". Oboseală a rosturilor. Apocalipsa cotidiană a devenit obișnuință:

probabil chiar dumnezeu
așteaptă undeva
un tramvai tardiv
către ultima stație

Zbor de lacuste ale visului, umanitatea eclozeaza in sine insasi prin mecanismele contiguitatii. Fiecare om duce in spate visul altui om, iar cetateanul Dumnezeu salasluieste in afazia initiatica ce precede nasterea poemului. Caci fara starea de poezie, Cuvintul nu ar fi putut aparea, desigur...
Un poem al reducerii la absurd, prin nostalgie si melancolie, vag insufletit de spasmul ironiei.

\"orasul cade in sine insusi\" ca o prabusire intr-un neant plin totusi de haos... placut in special finalul

Imi place sa imi scriu cararea, si la fel de mult imi place sa vad orasul cazand in sine insusi. Iubirile stersa parca imi ard talpile...Pasii spre singuratatea obisnuintelor sunt din ce in ce mai mici...stiu prea bine drumul. Iata ca si dumnezeul mult admirat intra in banal, alaturi de noi, asteptand acel tramvai.