Poezie
drambuie
cele trei ispite douămiiste
1 min lectură·
Mediu
s-a făcut ora trei
mi-au intrat niște ace mari în ochi
ca o introducere la orbire
mă gîndesc că acum
ar fi bun un dictafon
pentru a nu spune nimic
mă așteaptă cele trei ispite douămiiste
cu picioarele desfăcute
ca într-o piață din kencrea vara
uleiul pe piele și degetele mele
alunecă pe tastele de sidef
ale mîntuitorului nopții
uneori mă simt mai ușor decît aerul
și e semn bun
mai bun decît iubirea cu ochi mari stigmatizați
din spatele sticlei de drambuie
de aceea tresar cînd mă confundați
cu o pagină de anulat dimineți
în colțul nevăzut prevăzut în referințele triste
stă ea femeia cu chipul plat și ochi mici
înjghebată la întîmplare
într-o pauză de filozofie dintr-un dor ambiguu prostatic
femeia îmbrăcată în culorile avortului spontan
mă invită să-i ascult bătăile inimii
mă ascund în gura ei carbonizată
și latru în gînd dinastia iulioclaudină
ca pe un recurs la fobie
îmi repet pauzele de rotire și doctrinele
mă opresc odată cu primul taxi de argint
la ieșirea din mine am pus în grămăjoare mici
oasele celor morți
căutîndu-mă
quite often
în ultimele zile
044934
0
DH