Dorina Maria Harangus

începând de azi exiști și lumea trece dureros prin intestinele tale pentru prima dată de unde ai venit întreb tu scoți un sunet neînțeles și îmi faci un semn cu

25 % DEL CORAZON de dorina maria harangus Personajele MARTINA

PERSONAJELE: LIVIDU’ SPERIOSU’ ZUZI FOXY VERSESCU scena 1 (Interiorul unei vile în care e petrecere. Scena înfățișează un

BÃRBATUL: Mă cheamă Radu, sunt fiul lui Ieronim și al Lucreției, nepotul lui Gheorghe și al Profirei, al lui Ion și al Savetei și mergând pe toate încrengăturile arborelui genealogic

EA: După ce vorbesc e bine, dar înainte, când aș vrea și nu pot, agonia își trece mâinile prin carnea mea ca prin păr și mă apucă un dans pe care-l dansez izbindu-mă de doi pereți, cei mai apropiați,

N-am să scap niciodată de tine iubire ca un zmeu de hârtie plutindu-mi prin trupul de cer? Nici acum când doar jumătate femeie tocurile înalte se înfig aprig în pământ sub călcătura mea

Ore picurând din subteranele dimineților căptușite cu frig, întunecoase și umede cotloanele minților noastre separate încrengături de scurgere barbații trăiesc din lacrimile

Se aude un fâlfâit de aripi și apare umbra unei păsări uriașe, zburând…) Pajura: Mai avem? Umbra: Mai avem. Pajura: Mult? Umbra: Mult. Pajura: De unde știi? Umbra: Așa e. Ar fi trebuit să

respirație în dizgrație nici branhie nici pleură apă stătută în necădere între izvor și gură eclipsă de ființă nedorință

(Acest monolog se va spune, dacă este posibil, pe o singură respirație. Aceasta depinde în totalitate de tehnica pe care actorul o posedă. De citit se citește pe nerăsuflate(lea).) Aaaaa!

Nu-i faceți de-ocară, spinii li se văd doar la electrocardiogramă beau să nu-i doară. Cei din față par altfel prin ceață. Cuvintele le știu pe dinafară, Prostia-vomitivul perfect- (pe care o

Mereu mă scutur de dor ca un animal dimineața, de chiciură, caprioară speriată când simt aproape iubirea mă zbat în gardul ei de sârmă ghimpată; cearșafuri goale și reci albe și reci roșii

Tu mă iubești! mă scăldam în vorbe ca-ntr-o apă dulceagă Tu mă iubești! și limba-ți devenea întâi furcă apoi șarpe apoi falus apoi se scurgea ca o lavă. Trigălingă în cârlingă tringălung în

lui Eminescu și satului lui Cu miros de copite de timp amintirea ta umblă desculță pe drum paparude se zbat în arșița zilei copile blonde străbat strigătul de

( Actrița care spune acest monolog se află pe un scaun în fața spectatorilor într-o sală studio sau pe o scenă improvizată într-un spațiu neconvențional. Nimic nou…)

Înainte de uitare s-adorm simțindu-ți gura între mine și tine sărutându-mă afundă-ți capul în pământul meu umed iar eu cu un ochi iți ating sufletul doar ca să-l văd cum tresare bulgaryanul

Ești multumit când suferința se revarsă clocotind din corpul perpelit înfige cuțitul adânc în crevasă și vezi dacă pulsul mai bate aiurit. Înfige-l cu sete de-o mie de ori ascute-l din nou

Cum aș putea să trăiesc fără tine moarte? după secunda obosită de spaimă un ochi mare în frunte se deschide și văd. De atâta liniște îl aud cum clipește. Moartea mea e gravidă cu viața

A început umărul drept. sincer vă spun nu știam ce-l apucase. se zbătea întruna ca o aripă. Apoi umărul stâng. stângaci imitator, e-adevărat, dar gemeni s-au născut doar la câteva

Drogată de cuvinte luciditatea mea s-a încețoșat, îmbrăcate în roz dorințele mele ascuțite au început să se clatine ieșind din moloz în margine cerul oglindea nadirul marea oglindea

Sunt lipită de pamânturi și număr Un cer mă linge pe spate cu nori Ceața din minte-i răspîndită pe umăr Din creierul spart curg zori după zori după zori după zori Ce liniște lungă în cap fără

Timpul îmi învârte capul în sensul acelor de ceasornic de la amețeala asta plouă, nori și cer pătat cu senin, de aici vine spaima de moarte ca de o ceață prea lungă și-mi deșurubează

După cavalcadă liniștea se-așează în brațele tale, casa e mare și caldă și miroase a săruturi cuminți, din ce în ce, la câte-o masă tacâmurile nu mai sunt fierbinți, între corpul meu