Poezie
Animus
1 min lectură·
Mediu
N-am să scap niciodată de tine iubire
ca un zmeu de hârtie plutindu-mi prin trupul de cer?
Nici acum când doar jumătate femeie
tocurile înalte se înfig aprig în pământ
sub călcătura mea bărbătească?
N-am să scap nici acum de tine dor
când îmi înfrunt cu pumnul strâns amenințător
zilele scurgându-se ca un șmirghel
răzuind pântece ochi inima creier
palme și tălpi călcând bărbătește pe trotuare?
Nici acum când pieptul îmi umflă țipătul și-l reține?
Dar atunci când (e un semn că nu mai sunt întru totul femeie)
îmi va crește păr prin locuri nebănuite,
și nici bărbat nu voi putea fi?
Atunci doar când mă voi vedea nevăzându-mă-n oglindă
geamănă cuvântului nimic?
Mă doare existența ta bărbate.
Aș vrea să mori.
024.258
0
LN