epidemia poeziei tentaculare

Splendid. Nu am timp acum, dar voi reveni mai tarziu. Mi-era dor de asa un poem, scris de tine, fireste.:)

Un text închegat. Cîteva prețiozit?ți care însă nu-i scad valoarea.
Am remarcat:
\"cînd a început să alunece carnea pe oasele animalelor\", \"între două paranteze uriașe ca două catedrale\", \"metafore gelatinoase albastre\".

O poezie deosebită!

A.

O poezie care te infioara. Versul: \" cu geamatul nasterii mortii\" am sa-l port pentru mult timp cu mine. El pare cheia poemului. Nu sunt inca pregatit pentru intalnirea cu \"femeia aceea\". Frumos poem.

Am promis ca ma intorc si m-am intors. Dar Cristiana mi-a luat-o inainte si a luminat chipul femeii aceleia. Ca cititor nepriceput in a face critica pe text (invidios pe cei care se pricep la asta - dar nu s-au inghesuit), marturisesc ca imi place atmosfera sumbra si ambigua pe care o degaja poemul, curgerea lui in forta catre finalul ce propavaduieste o eliberare, dar imi inspira, curios, mila fata de cea care \"ia viata, asa cum femeile stiu sa o dea\". Poemul tau imi pare a fi scris tocmai intr-unul din acele \"momente inefabile\", cand versurile iti vin singure pe buze, e perfect credibil - ca insasi femeia ce-l bantuie, atotputernica, terifianta, sub valul unor metafore, din fericire pentru ea, splendide.:)

Atunci când îți expiră un comentariu, ai răbdare să fie aprobat de către un editor. Nu dai două steluțe la același text, vezi te rog la Reguli.
Dacă ai întrebări, te rog contactează un steluțar mai vechi sau un editor înainte de a acționa pe site.
Mulțumesc pentru înțelegere.

da, este o poezie scrisa bine, cu precizie:), aluziva, si ma duce asa cu gandul incolo si incoace, cautand acea femeie terifianta care, se pare, te inspira destul de mult(ai mai avut tu un text de genul asta)...

M-am întors la text, pentru a acorda steluța pe care o merită din plin și pe care m-am gândit să o dau încă de dimineață, dar, din motive de lucru pe site, nu am avut până acum timp să îi atașez un comentariu pertinent.

În fiecare text căutăm ineditul. Ce aduce nou poemul. Este vorba despre acel suflu vital fără de care versul nu poate să își recunoaște matca, relevat prin \"geamătul nașterii morții\", pe care, așa cum spune și Adrian Erbiceanu mai sus, îl consider cheia poemului, un axis mundi transparent fără de care nu se poate observa curgerea sevelor.

Poemul mi-a amintit de o replică din \'Dead Poets Society\', spunea acolo ceva de genul, scriem poezie pentru că suntem membri ai rasei umane și rasa umană umană e plină de pasiune. Poate ar suna simplist, dar nu e așa, el relevă strigătul \"pe care le pune fiecare dintre noi / în momentul inefabil al poeziei\".

Dacă îi reproșez ceva poemului este faptul că are prea multe genitive (am mai spus-o) și construcția \"cînd a început să\" (schimbă).

Finalul: un moment bazal al expirului de la care ar putea reîncepe totul.

Virgil, am revenit asupra textului tau numai pentru ca nu ti-am spus – poate esti curios :) – cine este, in viziunea mea, faptura-“femeie” invaluita in metafora… Adica nu ti-am zis ca aici am vazut, brrr, Moartea si ca, daca la inceput m-am simtit apasata de imaginea embrionilor mutanti plutind prin visele – neparat morbide – ale indragostitilor, pe parcurs, am inceput sa manifest un fel de intelegere atat fata de ea cat si fata de versul ei incarcat de semnificatii adanci - grotesti doar printr-o anume interpretare: aceea a omului putin dispus sa o priveasca in ochi, preferand doar sa memoreze, sa inmagazineze prejudecati. Moartea scriind despre flori si gatul pasarilor umplandu-se de furnici negre mi-a parut o imagine reusita si chiar m-a trimis cu gandul la atotputernicia acestei femei, sub degetele careia materia se descompune, pentru a hrani materia… A lua viata pentru a o reda, asta am vazut eu in acel geamat, in caderea carnii, in biciuirea mugurilor – desi transformarea lor in scarabei de bitum si plumb m-a cam derutat. Mi-am zis, insa, nu e decat perceptia din exterior a sarcofagelor ce imprastie molima numita spaima…asa cum o sugereaza versurile urmatoare, accelerand prin orasul distrugerii, al ruinei; dezvaluit cititorului prin gura unui craniu, ca un orizont cascat de uimire in fata perspectivei nimicului… Si totusi, prin aceeasi gura se vede si soarele rasarind si singuratatea acestei femei care a avut curajul sa-si recite intreg poemul sordid si ambiguu, abandonata de toti iubitorii vietii si ai dragostei in trup. Cum sa nu ii auzi, uitata in mijlocul campului, blestemul si cum sa nu te ascunzi de ea intre cele doua paranteze uriase ca niste catedrale? Dar, desigur, pentru a gasi refugiul sublim, trebuie sa fii inspirat, martor al revelatiei poetice a acestei atotputernice femei. :)

Mii de scuze pentru indrazneala si, te rog sa nu interpretezi ca pe o \"bagare in seama\" gestul meu de a interveni, din cand in cand, gest, care se refera la poezie si nu la omul, autorul poeziei (ai o aluzie...in subsolul textului precedent...). Deci, iata ce ma vrut sa spun: nici un artist al cuvantului de pana acum nu s-a mandrit cu o asemenea expresie \"geamatul nasterii mortii\", care este una greoaie si considerata eroare de stil. Poezia este prea buna, ca sa o suporte neschimbata - mai cu seama intr-o viitoare carte - daca te incapatanezi sa nu o schimbi aici, doar pentru ca am zis eu.
Felicitari pentru aceasta poezie, intr-adevar e una dintre creatiile tale reprezentative.

Te rog detaliază de ce expresia \"geamătul nașterii morții\" este \"una greoaie\" și de către cine este considerată \"eroare de stil\".

Imi pare foarte ridicol, scuze...Gasesc insa cumva timp, nu azi, ca sa vin, tot aici, sa explic (daca nu inchideti cumva pagina, pana atunci...).
Puteam si sa tac, nu am intervenit insa ca sa ofensez; eu sunt obisnuita sa revin asupra textelor mele, refac, pledez pentru cursivitate, melodicitate (depinde etc., etc., etc), se stie...

De data asta sunt convinsă că citesc poezie. Văd aici o lume luxuriantă și, în același timp, coșmarescă. Contrastele extrem de puternice, de dure, dau naștere la acel ceva după care alergăm cu toții și nu știm niciodată dacă l-am găsit. Poate finalul riscă să pară lipit, dar eu în general am ce am cu finalurile.

O poezie in adevaraul sens al cuvantului. Retorica buna, viziune, coerenta...Este unul dintre putinele texte care-si merita stelele. Si comentariile sunt pertinente, cu exceptia celui scris de Alina Manole, preocupata de stelutarii ei strica tot farmecul comentariilor... Ce sa-i faci, nu trebuie sa te pui rau cu editorii, desi nu ar strica sa gaseasca un alt loc pt. a-si plasa comentariile \"administrative\". Acum merg sa-ti mai citesc din texte... sa vedem daca e un accident sau tu scrii bine de obicei Felicitari!

uite mie lucrul care nu mi-a placut a fost \"versuri sordid ambigue\".suna prea a lirismul ala pe care de obicei il folosesti in texte si care nu ma convinge, dar restul textului dupa parerea mea este reusit.imi place punerea in jug a verticalitatii impregnate de \"femeia aceea\".are o idee exploatata mai bine, mai in amanunt, si e genul de poezie care trebuie analizata in bloc, fara constructii scurte prea impresionante dar care isi lasa amprenta chiar si dupa citire.

cînd s-a oprit nu mai rămăsese nimeni

să o poată citi
răsărea soarele
...............