drambuie
s-a făcut ora trei mi-au intrat niște ace mari în ochi ca o introducere la orbire mă gîndesc că acum ar fi bun un dictafon pentru a nu spune nimic mă așteaptă cele trei ispite douămiiste cu
VTVirgil Titarencoall you can eat I
se zice că astăzi avem fiecare nebunia noastră comună ca un fel de cooperativă agricolă de producție pe lună ca un bufet all you can eat din care se înfruptă mimii și editorii păgînii și
VTVirgil Titarenconimic
stau cu spatele lipit de peretele alb al prezentului mîna dreaptă în buzunarul trecutului mîna stîngă în buzunarul viitorului tac de undeva o muzică o fanfară în surdină ca un fado vreo
VTVirgil Titarencoaceastă nefericire numită noiembrie
despre mîini și ceață nu mai știm astăzi să vorbim nu mai putem nici unul din noi cînd amărăcini albaștri strepezesc singurul orizont rămas limpede între dimineți gînduri își țipă nevrotic
VTVirgil Titarencoart deco I
un scenariu despre dragoste îți scriu cu o mînă legată la spate ca într-un duel cu mine însumi uneori mă trișez și aștept îți dau telefon te iubesc pe nesăturate apoi regret că te cunosc și vreau să
VTVirgil Titarencodouă stafide din tahiri
acum voi scrie așezați-vă toți pe o bucată din sufletul meu ca pe o pojghiță de pergament îngălbenit subțire care din voi îndrăznește să dea primul cu zarul în gura păcătosului să spargă
VTVirgil Titarencoși să fie iarnă
arunc plictisit bucăți din scrisorile noastre în coșul de gunoi din mijlocul camerei încet începe să plouă cu zăpadă și dintr-odată simt că aș vrea să dorm o mie de ani cu capul în brațele
VTVirgil Titarencosă nu mă căutați
să nu mă căutați și-așa mi-am lăsat prea multe urme și umbre ca și cum soarele ar ucide odată pătruns în mare toate amintirile sufocîndu-le în mine ca într-o epavă naufragiată spre
VTVirgil Titarencoanti-flamenco
s-au spart în mine toamne mii de frunze insinuate cămășile albe ale memoriei vîrtejuri înfășurate amețitor spasmele iubirii vinovate nevinovate durerea sacadată a chitării pe toate corzile
VTVirgil Titarencogenerația experimentală 2
ne-au despicat pe la mijloc cam pe la trei zeci trei zeci și cinci de ani ne-au despicat cum despici un brad cu barda pe lung ne-au despicat prin osul din ceafă să ne doară prelung pînă în
VTVirgil Titarencopovestea borangicului înflorit
deși nu o va înțelege nimeni aceasta e povestea borangicului înflorit era ca la orice sfîrșit de primăvară bicisnic de simplu războaiele se încheiau cu un strigăt și o masă de cîini se
VTVirgil Titarencofără titlu 2
probabil nici nu mai există dragoste probabil universul s-a întors deja ca o floare împotriva rădăcinilor poate doar noi doi mai existăm cu adevărat fără să știm și nevoia noastă de a
VTVirgil Titarencofără titlu
te sărut precum aș atinge un pămînt al făgăduinței înflorit între rădăcinile mele despletite în primăveri de noiembrie clopote uriașe ne învăluiesc ne rostogolesc în oase calde
VTVirgil Titarencolehamitea mea secundară
trei pisici negre pîndesc soarele de azi dimineață eu stau de vorbă cu lehamitea din mine ignor ora mesei parfumul iubitei și o grămadă de ciori isterizate de ultimele furtuni solare vorbim despre
VTVirgil Titarencopeisaj cu haiku și astropoezie
lumina lunii frumusețe bolnavă calm se răsfiră singurul om rămas pe planetă scrie poezie
VTVirgil Titarencomi-e scîrbă
am așa o scîrbă de viață de ziua asta de vineri săracă în metafore ca o văduvă de război mi-e aiurea de poezie cu limitele ei insipide cu funcționarii ei nefericiți platonici mi-e silă de
VTVirgil Titarencocărțile mele
am pe masă o carte marsupială își ascunde ideile uneori mă ascunde și pe mine în ea îmi răsucește mintea la spate și îmi strigă taci iar eu mă zbat și urlu între pliurile
VTVirgil Titarencojumătatea privirii
jumătatea privirii în remușcarea oglinzii răstignită nupțial între trupurile noastre tu ca și cum ai privi în ochi epicentrul următorului cutremur inexplicabil din mine adîncurile unde niciodată
VTVirgil Titarencoyerba maté X I I I
îmi beau yerba maté încet cuvintele se ascund complice printre faldurile umbrelor lucrurile transparența tăcerii perfectă îmi atinge tîmplele ochii buzele fiecare secundă își negociază
VTVirgil Titarencoandale indigo
un televizor își zumzăie epilepsia albăstruie în liniștea scorojită a culoarelor fardate sepulcral pe sub rămășițele zilei gîndaci indigo descoperă plăcerea siestei cînd ai ceva de pierdut pe
VTVirgil Titarencofeedback street
uneori vrem să murim pentru alții surprinși de promptitudinea propriilor sentimente cîinii credincioși din miorița sufletului nostru mușcînd vrăjmașul cu aceeași încrîncenare cu care sfîșie
VTVirgil Titarencoîmi caut primordialul simbol
mi se zdrelesc creierii genunchilor de zimții acestei lumi viețuite în ritmuri rotunde cuvintele dor sparte coji de ou risipite în cuibul gurii le înfășor cu limba sîngerîndă ca o aripă de
VTVirgil Titarencofericire 1.0
fericirea este ca sinuciderea niciodată nu vei găsi prea mult curaj pentru ea o vei privi mereu ca pe un spectru pe chipul altora cei care deși nu merită au deși nu cred pot deși nu sînt sînt
VTVirgil Titarencotapiserie I I
strig doamne acum văd fiecare stradă poartă un nume de rugăciune ca o etichetă jenantă made in china atîrnată de gulerul nespălat al lumii a doua a treia și așa mai aproapele nostru primii samariteni
VTVirgil Titarenco