cărțile mele

\"apoi îndoaie atent un colț\" - îmi este mie versul în care poezia capătă acel nu știu ce care mi-o face deoebită. Probabil intensitatea. Probabil lumina. Probabil tensiunea. Nu știu să explic asta.

Marsupiul e un adăpost, dar doar temporar. Știi, nu?
(spun asta pentru că am început să urăsc cărțile... sau, mai degrabă foamea cu care mergeam la ele)

Cărțile tale sunt pliurile ființei.
Așa îmi place să înțeleg.

(\"încă o dată\")

prietenesc,
li

Mai mult nu spun, fiindca ai aici o poezie rotundă, cu accentul pe poezie și rotundă.

Cartea este un marsupiu în care ne strecurăm pentru a ne închide lumea noastră în paginile ei și pentru a trage cortina peste social.
“Între pliurile marsupiului” – coperți ale gândirii – ne “ascundem ideile” și uneori întreaga ființă , într-un “întuneric strălucitor”, cu lumina raționamentelor călăuzind spiritul într-o aventură a cunoașterii.
Când cei dragi “i-am lăsat în buzunarul pământului” , în care se află pagina vieții, cu ultimul rând scris de moarte , mai ardem o carte și din cenușa ei se zbate jalea îndoliată, mai rupem un colț de inimă și devenim, odată cu durerea, mai simpli, mai pioși și mai buni.

Cartea, marsupiu al spiritului, din care cu greu ne vine să ne desprindem. De ce rimează \"carte\" cu \"moarte\"? Sau moartea nu e decât o altă carte, trăită la o intensitate mai mare?

Ritm de fuga. In marsupiu. Mi-a placut ideea, insa si modul de expunere.

Felicitari pentru aparitia in numarul 10 al revistei FEED BACK.

Alina, mulțumesc. încerc să mai scriu. uneori îmi reușește alteori mai puțin. cărțile îmi aduc aminte de mama, și de tata.

Elena, zîmbesc. ai un entuziasm molipsitor.

Răzvane, după ce am citit ce ai scris am zis... wow! uite domle un om poet.. scrii frumos

Florin, nu știu, dar e interesantă ideea ta și mă bucur că am reușit să te fac să te joci cu ea.

Geta, wow... uite că dacă nu îmi spuneai tu habar nu aveam. mulțumesc. poți să îmi dai mai multe informații? unde? cînd? ce texte au publicat? au vreo ediție electronică? se poate procura revista? mulțumesc.

http://www.princepsedit.ro/reviste_revistafeedback_redactiafeedback_feedback10.htm

poti sa-mi lasi un semn la adresa poesisro@yahoo.com? merci.

Interesantă ideea, ascuns în cărțile tale, ca și tatăl în buzubarul pământului, ca și cum o parte a ideilor, a gândurilor, a ta, este deja acolo îngropată, în paginile lor în-doite la colțuri.
repetiția marsupial(e/ă) în această poemă fluidă e ca o diguire, e ca ca și cum debine un imperativ, un fel de \"nu uita că\".
\"Această moarte vie\" ce te cuprinde în întunericul strălucior al cuvintelor e ceea ce va rămâne mereu din tine. Fiul, fiica, vor avea mai mult decât un buzunar al pământului în care să-și aștearnă tatăl, îl vor avea în cartea întâi, cartea a doua și așa mai departe.

Versul \"ca și cum ar ști că mă condamnă încă o dată\" merită în-doit la jumătate, iese mult din raft și poate cineva peste el din greșeală. :)

Acestea le condider inima poemului:

\"întunericul acela strălucitor
îmi aduce aminte de prima zi
după moartea tatei
l-am lăsat în buzunarul pămîntului
l-am lăsat să semene cu mine
și cărțile mele
marsupiale\"

Ela

Mi-a placut ideea marsupiului devorator, prelungire a uterului, conectat direct la pamant intr-un ritual ciclic al fertilitatii. Artistul este devorat de opera!

Ela, dacă zici tu, așa trebuie să fie. încerc să modific

Dorina, :) eu cred că cititorii mei și tu printre ei au mai multă imaginațe decît mine. și asta e bine