să nu mă căutați

de la această cădere de cortină anunțată.Imi place tonul teatral,( ador teatrul,) nu poți nega, doar tu spui \"înscenare jucată prost\", dar aș avea de remarcat nuanță de \"deja vu, deja connu\". Vezi poate găsești ceva spre a înlocui o \"seamă\" de cuvinte. M-am tot chinuit eu să găsesc spre a-ți sugera, dar nimic nu-mi place, sumă, droaie; chiar ai putea crea o metaforă personală spre a da densitate poeziei.Mi-ar fi plăcut să te fi jucat mai mult cu sensurile. Doar e teatru! De pildă, iubire moarte în loc de \"între iubire și moarte\"...

Cuvinte frumoase alambicate emfatic.
Să nu mă căutați nu mai există \"unde\"..., de unde; înăuntru (repetat sufocant).
Se putea scrie:
Mă prăbușesc în mine(punct

Ce simpatic ești Pane. de ce simt oare în glasul tău o undă de irascibilitate? Și dacă simt greșit, ce ar trebui să simt oare?
Iar sfatul, da sfatul, tu îl urmezi sau și tu scrii mai mult decît ce \"se putea scrie\"?

Merci Elena, merci beaucoup. trebuia să ascut scalpelul și mai bine, recunosc. Să fie ca și cum n-ar fi..

Măi Virgile, de ce aș fi irascibil?! Pur și simplu te-am luat din vole, așa, cu simpatia pomenită, că să mai scapi de zahariseli. De greșit nu ai greșit, că nu aveai cu ce.

...cînd te aștepți mai puțin...

Plăcut, ușor amar, mai pun și eu o doză de acrișor și...să bem!
Aleg finalul - \"spre înăuntru\".

Mergând pe “urmele și umbrele” lăsate de poezii , îți descoperim eul liric evadat din corp, entitate rotundă, independentă , care își dorește libertatea.
“Spre înăuntru” mai există doar un rest de suflet, o amintire sufocată, “o mână de cuvinte” supuse banalității.
Spre exterior există viața – “această înscenare jucată prost “ de oameni , o existență plagiată din gânduri obtuze și stări letargice.

să nu mă căutați
nu mai există unde

Văd aici o lamentație a viului, a trăitului care dispare în sine, printr-o moarte implozivă (cu fiecare fapt, cu fiecare trăire sau cu viața unică a individului). A vieții care e, cum bine a zis cineva, \"o pasiune inutilă\". Urmele, umbrele n-au patosul prezentului trăit.

Sentimentul deazabuzat că acea mînă de cuvinte - poezia - este și ea trădătoare, doar:

o cenușă
nebună de primăvară
mereu în același loc
de unde nu vor putea
vreodată să plece
spre înăuntru

Înăuntru este doar prăbușirea fiecăruia în adîncul zădărniciei propriei existențe.

N-are rost să căutăm viața în poezie. Viața este mereu ceea ce se prăbușește, mai mult sau mai puțin glorios, în sine. După trăire \"nu mai există unde\".

eu cred ca aceasta poezie se salveaza prin comentarii. ma intreb ce s-ar fi intamplat cu ea daca ati fi scris-o sub o clona....macar in sine dvoastra poate recunoasteti....
(scuzati-mi exprimarea!)

nu știu Dorin,
interesantă întrebarea. Probabil că toate textele mele dacă ar fi scrise de o clonă ar fi, cum să le spun... \"nesalvate\", neinteresante, necomentate.