fără titlu 2

\"poate doar noi doi mai existăm
cu adevărat
fără să știm
și nevoia noastă de a justifica
singurătatea
noi doi
oricare am fi
oriunde am fi
uneori mă întreb
de ce nu pot iubi
de ce nu putem iubi\"

fără nume, fără titlu, fără răspunsuri chiar, poem căutare de rost, și poate nici atât. inimă pulsând împotriva clipelor. cuvinte de viață. flori întoarse împotriva rădăcinilor. aici, las un fir de apă clară. și mai las ceva: \"Il n\'y a que de vivre; on voit tout et le contraire de tout\". (Sainte-Beuve)
la acest gând m-a trimis poemul tău în astă seara. Și mai departe de atât, un departe intangibil. \"ca de o fisură a universului\".

Ela

Virgil, dacă nu ar fi semnată această poezie nu te-aș putea recunoaște nici măcar după \"fisura universului\" sau după floarea care se întoarce împotiva rădăcinii, ar fi prea puțin. Mi se pare mie sau vrei să faci parte din cor, să scrii așa cum se scrie pe acest site, atâtea poezii lăudate care sună toate la fel, scrise după o anumită rețetă? Tu ești una dintre puținele voci, foarte puținele voci ale acestui site, tu ești tandru în metaforele tale îndrăznețe, puternice, depresive uneori. Retorismele de felul de ce nu pot iubi, de ce nu putem iubi nu te caracterizează, tu ești un visceral. Aceasta este părerea mea și sper să nu te supere. Toate cele bune

Încă mai putem iubi simplu,exteriorizând nu scheme impuse:așa se iubește, așa se gândește,așa se scriu cuvintele ci acel zvâcnet de moment,acea sclipire a clipei.Sănătate curată.Ne-am învățat să ne aliniem mereu închipuindu-ne prea des, printre gratii, o libertate falsă a tot ce cuprindem în noi,Eul.Suntem mult prea crispați,mult prea singuri.

\"uneori mă întreb
de ce nu pot iubi
de ce nu putem iubi
decît în felul acela
care nu mai există
sau care poate nici n-a existat vreodată\"

Cu respect,Anne-Marie.

Ela,
mulțumesc de trecere. uneori sînt așa. adică fără.

Dorina,
într-un fel ai dreptate, deși eu nu m-aș vedea neaparat visceral. dacă zici că ai citit ce am mai scris eu pe aici probabil că ți-ai dat seama că este foarte greu să mă înregimentezi într-un stil. e chiar o chestie care nu mă interesează. prefer să fiu eu însumi și să scriu cam cum se naște inefabilul la un moment dat. uneori e aspru, alteori e violent, uneori e melancolic, alteori e pasional. sub nici o formă însă nu scriu \"după o anumită rețetă\". îmi vine și să rîd de ideea asta. e oare posibil? anyway, mă înclin în fața aprecierii tale despre \"vocea\" mea. aici. ți-am spus, prefer să rămîn eu însumi și să rămîn fidel acestei realități necuantificabile care este poezia. evident, nu îmi reușește întotdeauna. poate că de cele mai multe ori nu îmi reușește. e un mecanism interior extrem de fin și orice forțare se plătește. de fapt cred că în artă reușești în momentul cînd ești gata să îți arzi opera dacă nu te mulțumește, cînd ești suficient de nemulțumit de tine ca să nu îți pese de flatările celorlalți. e și asta o virtute.