nimic

Am scris și eu la un moment dat “libretele nimicului”, de aceea vin aici unde găsesc încă o in/ex-teriorizată “sfâșiere a umbrei”… Jetul de apă îmi amintește de “Balanța” lui Ion Băieșu, dar și de filmul cu Maia Morgenstern, creat după carte. Unde mai pui că scena cu jetul de apă a fost filmată într-o vară, lângă liceul Ion Creangă, unde am absolvit. Mi-aduc aminte cum căscam gura la filmări… Evident nu ne-au lăsat să intrăm în circa de poliție, unde s-a filmat scena cu furtunul… N-am văzut decât scena cu tăvălitul pe jos din fața treptelor din fața poliției… Am plecat acasă detonați, nu știam de ce se întâmplase ce se întâmplase, adică filmarea unei femei tăvălindu-se pe trotuar… la puțin timp am citit și cartea, am văzut și filmul și …am înțeles.

Aici găsesc un Janus, zeul porților și al ușilor, ajuns în camera de tortură. Imaginea lamei pe tălpi, pe călcâie mi se pare prea prea… evident, călcâiul e sensibil, dar… mie mi-ar fi fost de ajuns “îmi rupe / […] prezenturile / trecuturile / viitorurile”… Ori poate că se vrea exprimarea ideei că uneori tortura nu mai are efect… pentru că. Pentru că asumarea nimicului este mai puternică.

apoi mă lovește rece
paralizant de rece
îmi rupe
fără să știu de ce
sîngele
o lamă îmi taie tălpile
călcîiele
prezenturile
trecuturile
viitorurile
apoi
din nou
nu se mai întîmplă
nimic


Nimicul are încă un fel de căldură față de ceea ce aici reușești să transmiți ca fiind dincolo de viață și de moarte, ca un tărâm al unei înghețări imposibil de reprezentat mintal, de negândit, un castel de gheață, deși e puțin spus, pentru a reda senzația fidel, gheață. Cred că uneori încercăm senzații dincolo de limitele umanului și nici măcar nu le putem figura în cuvinte. Și nici nu este necesar. Am trecut să las doar un țurțure multpreatransparent de tăios care mi-a săgetat cumva sângele atunci când a trecut prin atriul stâng. Între noapte și zi.

Ela

...non, rien de rien
non, je ne regrette rien
ni le bien
ni le mal
dans ma vie, tout ca m\'est bien egal ...

parc\'o si vad pe Edith Piaf cu mainile-n buzunare scuipand pe trotuar :)


(cate masuri or fi in cantecul asta?)

Prea multe amănunte care poate pentru autor au oarece relevanță, or fi simboluri, cum mâna dreaptă în trecut, o fi trecutul mai drept, mâna stângă în viitor, o fi viitorul stâng, stângaci sau sinistru?; nu știu de unde brusc a apărut și apa, o fi Styx-ul sau fântâni dintr-acelea de care nu vezi în România, apoi apare din nou partea stângă în care posibil să restrâng o interpretare esoterică sau una legată de meridian, apoi - din nefericire - apare o cacofonie \"pe verticală\" cum am mai remarcat pe poezie.ro și la alții - și cercul sau spirala se repetă, prin apariția, în finalul poemului, a unei senzații de călătorie în timp sau a aceluiași nimic dinaintea big bang-ului individual.

*

Felicitări pentru apariția unei recenzii reușite și a unora din poemele tale în revista Poezia, numărul Iarna 4/2005.

dragii mei,
vă mulțumesc pentru cuvintele foarte frumoase.

Monica, ieri citeam versurile unui copil american de 8 ani. e fascinantă mintea omului, așa cum bine observi tu.

Ela, uite că e bună și meseria ta la ceva, să vezi pînă unde poate duce poezia limitele umanului. Uite tocmai de aia eu continui să spun că nu e bine să amesteci poezia cu viața

Șerban, nu știu. \"There are no good things or bad things, there are only God\'s things.\"

Alina, nu stiu daca cifrul e la mine sau la cititor. Este poate o enigma. E importanta atentia, exigenta in scris dar cred ca se risca o paranoia debilitanta pentru procesul creatiei atunci cind evitarea asta a cacofoniilor ajunge sa mearga si pe vertical si pe diagonala sau mai stiu eu pe unde. parerea mea. chiar as fi interesat sa aflu si parerea altora.

multumesc pentru informatia despre revista Poezia. Astept sa pot citi si eu recenzia online.

Atunci când versurile sunt așa de scurte, deranjează și vizual estetic. Pentru că atunci când faci versuri scurte, lumea crede că ești perfecționist, nu că nu ai cu ce umple poezia.

Iar treaba cu cacofonia și ligamentele licențioase o știu de la Mihai Leoveanu. Chiar mă mir că tocmai pe tine nu te-a deranjat și crezi că e paranoia. Crezi ce vrei, iar de părerea altora îmi e indiferent, atât timp cât pe mine mă deranjează. Las-o așa, că decât nimic...

Alina,
eu pur si simplu am rezerve ca a scrie:

.....
ca o respiratie
ca o sistola
.....

poate fi considerat cacofonie

asta nu inseamna ca nu cred si nu incerc sa evit cacofonia sau ligamentele licentioase in limba romana. nu de alta dar eu (mai) vorbesc si o alta limba iar acolo cacofonia e altceva si culmea e ca e chiar incurajata uneori in demersul poetic

Mă miră doar că ai amestecat meseria, când știi bine că și în meserie, și în poezie, și în viață - în fond toate fac parte dintr-un tot - eu văd cu aceiași ochi, și văd. Orice profesiesau statut social am avea, spiritul se manifestă, pe sferele sale. Dar despre toate acestea nu este loc aici, fiindcă acum nu e Nimeni să poată înțelege limitele dincolo de care cuvântarea se risipește.

Ela

Zic s-o lași așa, dacă ție îți place cum arată, pentru că nu e cacofonie decât în sens strict de vizual în limba română (așa consider). La alții am văzut și câte patru de \"ca\" unul sub altul. Personal, aș evita să scriu așa în poezie în limba română, indiferent în ce limbi mai vorbesc.

Am amestecat meseria pentru ca tu ai spus \"Cred că uneori încercăm senzații dincolo de limitele umanului și nici măcar nu le putem figura în cuvinte. Și nici nu este necesar.\" Si cred ca tu fiind psiholog te pricepi mai bine la asta. Cel putin mai bine ca mine. In ce priveste \"totul\", e un subiect interesant si alunecos in acelasi timp. Oare cit este panteism, cit este new age, cit este scifi si cit este iudeocrestinism. Greu de spus. Mai ales daca vrei sa iti pastrezi mintea limpede. Dar eu cred ca voi psihologii totdeauna mai aveti cite o usa de incendiu prin spate pe unde puteti iesi in caz de \"emergency\". Asa ca nu imi fac probleme pentru voi. Mai rau e cu cei care nu mai gasesc usile, nu? Desi pina si Neo a ramas cindva blocat in Matrix, asa ca niciodata nu e inutila o minima precautie, zic eu, \"traznitul precaut\". :)

efectul poemului este bine asigurat, cu grija scris. dar, din pacate elementele constituitive ale textului sunt super uzate, de unde si plictiseala lecturii. parca ar fi scris de un incepator. \"ca o respiratie/ca o sistola\" si toate celelalte sunt destul de ridicole.

Aici ți-a scris mereu omul ce sunt, așa cum sunt. Și lucrurile acestea le percepeam și înainte de a alege o profesie sau alta. Mult înainte. Acum am alte cuvinte pentru a rosti. Îmi pare rău pentru atât de multe neînțelesuri iscate te miri cum și din nimic. Simplitatea mea lasă urme destul de neașteptate, uneori. Cred că ne putem opri acum din șuvoiul de cuvinte. Nu?

Ela

daca am pune in fata artistilor o foaie goala, interpretarile acestora ar fi opere de arta, niciodata aceleasi... Nimicul este fascinant prin el insusi, prin forta vidului pe care o exercita asupra vizibilului... Totul se petrece atat de aievea, atat de puternic, uneori chiar violent, de multe ori ai senzatia ca emotiile te vor coplesi... Insa la sfarsit, oricat de puternica ar fi fost emotia, oricat de puternica ar fi fost senzatia, totul pare a se intoarce in nimic... Nimic...

Foarte interesate versurile scurte, ofera o muzicalitate aparte poeziei...

Numai bine
Petre

Alina,
la mina sint dreptaci, la picior stingaci, ciudat nu? cu dreapta controlez, detin. cu stingul calc intotdeauna prima data. poate de aceea niciodata nu calc bine de prima data. de aici si eternul meu viitor ratat.
iar spirala e la inceputul textului, vezi 24. la sfirsit e judecata. prin calcîi.

Am așteptat ca altcineva sa remarce nepotrivirea dar cum n-a facut-o, iată-mă la datorie. Muzica de fanfara in surdina sugerează o transmisie radio sau inregistrare câtă vreme fanfara nu poate canta in aer liber in surdină. Una la mână. A doua și cea mai importanta vine acum. Daca yiceai o chitara în surdină se armoniza perfect cu fado-ul care e muzică de jale și dragoste, deci nu poate suna ca muzica de fanfară, care se bazeaza pe percuție mai ales.
Deci sugestia mea e sa înlocuiești fanfara cu chitara daca vrei credibilitate in ce privește muzica poeziei.

Elena, ai și nu ai dreptate.
Pentru că e una ca muzica să cînte în surdină și e altceva să de audă în surdină - ceea ce scriu eu acolo.
Apoi despre fado, la fel. În primul rînd că fanfara nu înseamnă pecuție (în primul rînd) ci mai degrabă alămuri și mai ales suflători. Apoi există mai multe forme de fado. Unele din ele incorporează ritmuri africane, etc. Termenul de fanfară acolo l-am folosit foarte lejer, tocmai de aceea am folosit și fado. Tocmai de aceea am menționat surdina. Nu am vrut să comunic cu exactitate ceva, ar fi și ridicol într-un text liric, nu? E o sugerare. Un fel de muzică pe care nu știi exact ce e.. Dar uite că am ajuns să fac ce nu se cuvine, am ajuns să îmi exegetez propriul text... Grrrr!!

erata: a se citi \"un fel de muzica despre care nu știi\"
percuție, nu pecuție
să se audă, nu să de audă

deh... graba, strică treaba

dupa ce am citit aceste rinduri atunci, cind mai visam ca vine o iarna alba alburie cu liniste de brad, si tu scriai ca nu va fi nimic, si te-am crezut, acum cind ma intorc de sub lavine si sunt uimita ca traiesc ma intreb virgile, ce s-a intimplat dupa ce s-a intimplat NIMIC?.....miinile pe care le tineai in timp te-au lasat, cum iti merge....ce mai scrii....imi erai un critic drag , iar acum eu ma tin de nimic si sper sa nu se rupa balustrada timpului alma