Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

yerba maté X I I I

cochilia timpului

1 min lectură·
Mediu
\"yeba




îmi beau yerba maté încet
cuvintele se ascund complice
printre faldurile umbrelor
lucrurile transparența tăcerii
perfectă îmi atinge tîmplele ochii buzele
fiecare secundă își negociază întîrzierea
își trădează iluzia ireversibilității
mă amăgește mă alintă
mă ascunde în cochilia timpului ca pe un prunc
mă prăbușește într-un uter sidefiu luminos
departe de rădăcinile albastre ca mîinile mele
cînd deschid ochii universul se sparge sincopat
în mii de uși prin care nu voi trece niciodată
clipa aceea este un fel de frumusețe a inutilității
durerea ei mă mîngîie tîrziu
neantic




034175
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
88
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Virgil Titarenco. “yerba maté X I I I.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virgil-titarenco/poezie/149142/yerba-mate-x-i-i-i

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ela-victoria-lucaEL
Remarc acest poem, transparent prin expresia limpede, prin cugetarea fără fisură, prin starea de suflet, încolăcind cuvintele-n cochilie Timp, tu, poet-fiu al lui Cronos, tu cel care ne spui cum secunda te alintă, te mângâie...:
\"mă ascunde în cochilia timpului ca pe un prunc
mă prăbușește într-un uter sidefiu luminos\"
Complice îți sunt cuvintele, curgând prin degetele sfârșituri ale mâinilor tale, \"rădăcinile albastre\".
Deosebit versul \"cînd deschid ochii universul se sparge sincopat\", e ca și cum fina legătură între privirea omului și privirea cosmică s-ar deschide întrerupt, intersectând micro și macrosfere în acordaj subtil. Vibrațiile-n sidef-albăstrui îți lasă liricul neumbrit și de aceea poezia aceasta:
\"este un fel de frumusețe a inutilității
durerea ei mă mîngîie tîrziu
neantic\"
Aș spune că e un poem profund, dar aș greși: este înalt. Și știi bine că dincolo de această încântare a mea este numai \"transparența tăcerii\".
Permite-mi să spun deschis că, subiectiv, pentru mine, acesta este Poemul tău. Și spun asta fiindcă am citit tot ce ai scris până acum pe poezie.ro, Profet al Mayei risipite. Las simplu semnul prețuirii mele.

Ela



0
@ovidiu-oanaOO
Ovidiu Oana
îndemn la tihnă!
0
@virgil-titarencoVT
Virgil Titarenco
Ela, știi cum e... eu nu sînt poet, nici nu mă interesează și nici nu cred că voi deveni vreodată. Textele astea lirice sînt locuri pe care eu nu le pot controla. Și asta mă fascinează. Pentru că dacă m-ai cunoaște ai ști că sînt un om foarte banal care ca orice ființă banală vrea să țină totul sub control. Și asta mă intrigă, scrisul, poezia, limbajul acesta de dincolo de noi pe care nu îl pot controla. Ca și cum ar fi un animal sălbatic. În rest, vreau să am o viață liniștită alături de cărțile mele. :)
0