Ovidiu Oana

Denie – lui Radu Gyr Zicere: Iisus venea cu roua în potire Mult prea târziu în ochii Lui adânci Pe crezul tău şi crucea ta de-atunci … Aflatu-ţi-ai dorita răstignire. … Se adunase linişte în

Cum pot lua legătura cu administratorul pentru a modifica adresa de mail pentru mine, ovidiu oana-pârâu ca utilizator: http://www.poezie.ro/index.php/author/0012175/index.html Noua adresă este:

Am mai trimis la moarte două vise! Pe primul l-am strivit la ora care-n Iatacul nopții, pentru întremare, Crepusculul demult sălășuise. L-am frânt că n-a răspuns la întrebare: - De ce aripi de

zefirul nopții despletește iele torcând aramă-n pletele cărunte de iederi spini au încrustați în piele și-nveșmântate-n iederi vor să-nfrunte cohortele de vrăbii rătăcite prin lăstărișul

Pe cergi crepusculare risipite, Borboane de lumină-ncet pulsează. Se unduiesc în noapte răscolite, Ursuze iele ce adormitează. Fuior strângându-și horele rărite, Stelare pulberi sorb

M-ai dojenit zâmbindu-mi fără să-mi dai sărutul cerșit de-atâta vreme că i-am uitat savoarea. De ce te porți tiranic și-mi interzici licoarea ce fost-a apă vie la nedorit, trecutul? Îmi

Și-a-ntors norocul fața spre niciunde În jur e doar răcoare siderală, Desfigurat de vântul ce-l pătrunde, Un nor își schimbă griul în căneală. Netrebnică nădejde,-n ascunzișuri Te aciuiești.

pe trupul meu se lasă înserarea aceea zămislită-n zorii vieții cu sufletul deschis chezaș bineții măsor în urmă doar îndestularea ce preț mai are azi nefericirea când am primit din lumile

Natura vieții însăși m-a zămislit ca parte Întregului pe care îl rostuiește timpul. Fixat în forma strâmtă, purtam în mine ritmul Egal, spre nemurirea voinței să mă poarte. Încorsetat de teamă

Eu nu mai trec de-o vreme de marginile vrerii, Mi-e țarc singurătatea în care vara tremur. Mi-ar frânge silnicia doar un imens cutremur Iscat de nerozia-ncruntată, a durerii. În jur văd doar

Când nopțile aduc vremelnicia Dorinței risipite în păcate, Prin colbul ridicat, lăsat în spate Își poartă, vântul rece, silnicia. Se năruie sub orice adiere Iatacurile, viselor popas. Un biet

Pe șevalet, culori crepusculare se-nviorează, la chemarea blândă născută-n zori și noua lor osândă, va împlini speranțe milenare. - Să fie verde! - a soarelui poruncă, livezi îmbracă-n tonuri de

În noi, fiecare, se-adună mormane Mustind de puroi -arhetipice gânduri-, Schimbate de timp în păgâne icoane, Spre ceruri atee, prea false intrânduri. Aceeași ocnași tot înalță gorgane, Pe cruci