Poezie
sonet LX
(olimp golit de zei ...)
1 min lectură·
Mediu
Am mai trimis la moarte două vise!
Pe primul l-am strivit la ora care-n
Iatacul nopții, pentru întremare,
Crepusculul demult sălășuise.
L-am frânt că n-a răspuns la întrebare:
- De ce aripi de vultur sunt promise
La păsăretul famen din proscrise
Tufișuri, când lui cerul i-e cărare?
Iar celălalt, mi-a dat înfățișare
De astru nou ce răzvrătește timpul,
Autoproclamânduse-n Olimpul
Golit de zei prin aprigă-ncleștare .
Acum sunt treaz și-mi ispășesc păcatul:
Nu-s ele, ci eu însumi, condamnatul.
003.350
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ovidiu Oana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 78
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ovidiu Oana. “sonet LX.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-oana/poezie/13962000/sonet-lxComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
