Ovidiu Oana

Prea des mă plec cu fruntea peste masă, de-acolo mă pornesc spre nou trecut și-mi biruiesc prezentul prea durut de grija că aici nu mai am casă. Un gând mă poartă, pas spre început, urnire poate

Aș vrea să tac răspicat o singură zi, aleasă la întâmplare așa cum au fost cele în care am spus nimic. O singură zi e un preț prea mic pentru rănile zgomotos tăiate în cumințenia

Doamne, Închide-mă-n floare să pătez iubirea de culori. Ascunde-mă-n mare să mângâi trupul țărânii cu valuri. Presară-mă-n vânt să alin patima cu adieri. Scrie-mă-n cuvânt să

S-au dus deja câteva file. Văd nou pornitul calendar Cu timpul măsurat în zile, La prezentare-n galantar. - Nu-l vinzi cu gramul, ci cu clipa Tu Doamne-Atoatefăcător! Alene-și fâlfâie

Să ceri de la soare mai multă lumină, Sau timpul să steie când binele-l simți, Ori norul să-nsemne o boltă senină, E semn că te-ncearcă deșarte dorinți. Să vrei ca oceanul să-și ferece

fă o stea s-aprindă focul să îmi ard în el norocul fumul să ridice-n aer al tristeții mele caier vântul să mă-nnoade-n ploaie abur trist printre șiroaie să mă-ngroape în țărână nou izvor

când norii răstignesc peste natură și-acoperă câmpiile cu umbre crepusculul brăzdat parcă de ură aruncă peste lume tușe sumbre se-amestecă a smoală și a sânge pământul și cu cerul parcă-n

Vreau să te uit ! Să-ți spun că nu te mai iubesc. Apoi să mă întorc în mine și să-mi admir curajul. Vreau să mă mint ! Să-mi spun ca nu te vreau. Apoi să mă întorc spre tine să te privesc în

S-a stins deodată bucuria Epigramei pe-Agonia. Pâine aveți ! De ce vă pasă ? Că nu vă intră circu-n casă?

Plămânul pământesc respiră-n pace, Eliberat de alba apăsare. Își duse iarna albele cojoace, Spre alte zări din lumea asta mare. Aburi firavi se-nalță către zare, Semn că-s urnite sevele

umbra coboară în seara senină vântu-nfioară tăcuta grădină laleaua se-nchide capul își pleacă vise timide adună sub pleoapă crinii aruncă otravă-mprejur reginele nopții pe zid prind

lungi fuioare de cocoare fac cărări pe patru zări vin spre cuiburi peste târguri semn c-afară-i primăvară vântu-alină o sulfină semn de dor și de amor într-o

Jupoane de nori stau de cer atârnate, Lăsând ferestruici pentru raze de soare Să cadă-n poieni ici și colo pătate, De neaua ce moare sub lina dogoare. Pe boltă se mișcă picturi fascinante, În

Trilogia “Proiectul unei limbi universale” Partea I - “SUFLETUL” Motto: “Prin clopot nu dai veste Doar unui singur om Ci zvoană - ’mpărățită Ce vine de la Dom” Clopote - poeți români

nu e nimic de spus în fața veșniciei pe care numai aleșii o regăsesc cu indiferență mai devreme și asta le vine din sănătatea gândului și faptei trăite pentru veșnicia bucuriei lor și a celor

Trilogia “Proiectul unei limbi universale” Partea I - “SUFLETUL” Motto: “Prin clopot nu dai veste Doar unui singur om Ci zvoană - ’mpărățită Ce vine de la Dom” Clopote - poeți români

Copiilor le cer iertare Că-i părăsesc în ceasul greu. Însă mi-e vremea de plecare Și mă așteaptă Dumnezeu. Mi-a dat răgaz numai cât masa, Din naștere să îi ridic. Și-o să le las curată

Trilogia “Proiectul unei limbi universale” Partea I - “SUFLETUL” Motto: “Prin clopot nu dai veste Doar unui singur om Ci zvoană - ’mpărățită Ce vine de la Dom” Clopote - poeți străini

dor-odor mă doare dorul sânge sângerând doară dor și-adorm dorințe cântecul cântând. dar o văd și trece norul dorul liniști liniștind.

Partea I - “SUFLETUL” Motto: “Prin clopot nu dai veste Doar unui singur om Ci zvoană - ’mpărățită Ce vine de la Dom” Talăngi - Poeți străini 1.Robert Browning Dragoste printre ruine -

Partea I - “SUFLETUL” Motto: “Prin clopot nu dai veste Doar unui singur om Ci zvoană - ’mpărățită Ce vine de la Dom” Clopoței - poeți români Poeți români: 1.Vasile

e cel mai frumos bătrân dus-venitul timp hapsân el ne duce ne seduce pân` la cruce și se duce el se duce nu se uită că ne lasă și ne uită ba se uită când se duce și când uită ne

clipesc, și-a mai trecut o clipă! îubesc și simt cum se-nfiripă, pe-a timpului lungă cărare, noile, crudele vlăstare ce pregătesc Clipa cea Mare