CONTACT
Cum pot lua legătura cu administratorul pentru a modifica adresa de mail pentru mine, ovidiu oana-pârâu ca utilizator: http://www.poezie.ro/index.php/author/0012175/index.html Noua adresă este:
Prin pleoape-mi trec ...
Prin pleoape-mi trec strivite liniști, Desprinse din sălbăticii De suflet și se schimbă-n vii Cleștare cu luciri de iniști Ce-obrajii ard. Rostogolite, Sfărâmă teamă și tristețe, Nasc zâmbete
Răgaz
Te rog să mă ierți că am fost nepoliticos! Chiar nu puteam vorbi atunci. Era atât de multă lume în jur, surprinzător, chiar și pentru mine. Așa cum îi știi de obicei, unii guralivi, alții
Timp
S-au dus deja câteva file. Văd nou pornitul calendar Cu timpul măsurat în zile, La prezentare-n galantar. - Nu-l vinzi cu gramul, ci cu clipa Tu Doamne-Atoatefăcător! Alene-și fâlfâie
O viață vers ...
Mă împlinesc cu fiecare carte, Restituind prin slove ce-am primit, Sau explicându-mi răul pătimit, În viața anticameră spre moarte. O viață vers, sau versul viețuire? N-am să răspund cât
Curajul de-a privi
Clepsidrei prizonier, nisipu-i sânge Învârtoșat de spaimele iscate, Cerșind să tune-n clipe numărate De fulgere, iar cerul minții plânge. Când negura vrea să devină lege, Nu cerul doarme, noi
Ispită ești
Mă smulgi din cumințenia drumului, și mă prăvălești în pâlnia prin care curg în timpul trupului tău. Puse împreună, seva mea lâncezindă și aroma de fruct în pârg a sângelui tău putred de
Discreție
M-ai rugat să îți povestesc despre dragostea mea. Noi nu știm să vorbim despre comori. Când nu le avem, fabulăm cu seninătate, descriem totul până la detaliu, țesând în fapt, versiunea
Împlântă-te-n mine, vecie
Împlântă-te-n mine, vecie! Fii, tu, arhitectul durerii! Ecoul în racla tăcerii, E-al clipei-inerte solie. E lutul cavou de cuvinte, Iar negura giulgiu privirii. Doar cruci decorează
Șuvoaie de piatră
De ce pus-ai, Doamne, în piatră sclipire De fulger, de stele, de trai împlinire? De ce curge picul de apă din ele Să taie, în timp, nemuririi vâlcele? Mai tare-i șuvoiul când plânge din
Dorință
Aș vrea să tac răspicat o singură zi, aleasă la întâmplare așa cum au fost cele în care am spus nimic. O singură zi e un preț prea mic pentru rănile zgomotos tăiate în cumințenia
Drumul spre niciunde
Atât de singur, zgribulit, nehotărât, rătăcitor, înfricoșat și temător iau calea către infinit. Pe străzi pustii pășesc grăbit, îngrijorat, nerăbdător, împovărat, dar scrutător spre sumbrul
Resemnare
Am vrut să fiu mai înțelept ca marea, Crezând că sunt, altfel decât banal. Dar m-a ajuns din unde întrebarea: - Crezi că poți fi mai mult decât un val ? Un munte-am vrut să par, să-mi pierd
Un gând pentru Profesorul George Pruteanu
nu-i slova mea nu-i slova mea care atrage citită de pe pergament sunt amintirile ce urcă din fiecare permanent ca un regret sau bucurie pentru o clipă de departe pierdută dintr-o
Învață-mă cum să mă rog !
Pornit pe-al vieții nou făgaș și drumuri cu destine scrise, mă aflu, monstru ucigaș ale-nceputului meu vise. Spre viață intermediar, postat-ai pântecul de mamă. Cu-ntâiul pas în
ce pot să fiu?
Ce pot să fiu Fără să știu Într-un pustiu Găsit târziu ? De-acum mă știu Sunt prea pustiu Netrebnic fiu, E prea târziu !
nu-s mort. nu mă prefac. sunt vaier.
nu-s mort, nu mă prefac. sunt vaier! și port ca pomul singuratic lințoliul diafan de aer pe coliliul păr sălbatic golit de seve dezertoare prădat de scoarță și frunziș azi doar ofer în
pajiști și miriști
pajiște liniște miriște restriște bineți pe pajiști ghiocei scaieți pe miriști ca alei miriști neliniști spre pajiști restriști
De-o vreme ...
De-o vreme, prezență statornică Hydra, încearcă mereu să-mi înșele clepsidra. Se străduie-ntr-una, dar totu-i zadarnic, sunt plin de răgaz de la timpul cel darnic. Ea parcă în joc zămislește
pe firmament stau pleoapele de nori
(neterminată de autor) pe firmament stau pleoapele de nori peste natură doar întredeschise arar scăpate energii din sori crestează din înalt lumini de vise în codri luminișurile-mi
strigături pentru zgârciți
ieși găzdoi din păpușoi nu te-ascunde de colinde noi cântăm și colindăm pentru gazdă pentru haznă pentru traiul așezat pentru bine peste sat ieși găzdoi din păpușoi pune nuci și pune
Nimeni nu acceptă-n dar scaieții
Își transforma în rictus importanța, Când și-o picta pe chip, sau în grimasă. Îi rezulta o față năzuroasă, Ce nu putea ascunde ignoranța. Când ești deșertul, nu visezi la roade, Iar seve n-ai,
a iubi, iubire
un biet golan cu cer-tavan și pat tăpșan un altruist un biet artist dar foarte trist nu avea haină însă în taină frumoasa toamnă iubea refren: pe-un pat-tăpșan sub cer-tavan un
goană frântă
goană frântă codru-nfruntă vânt oprește se zburlește dârz se zbate nu răzbate numai țese și-n tăcere iese ca o adiere
