Jurnal
Resemnare
1 min lectură·
Mediu
Am vrut să fiu mai înțelept ca marea,
Crezând că sunt, altfel decât banal.
Dar m-a ajuns din unde întrebarea:
- Crezi că poți fi mai mult decât un val ?
Un munte-am vrut să par, să-mi pierd ursita;
Un pisc semeț oricui din larga zare,
Dar, spre prăpăstii groaznice, ispita,
M-a prăvălit din firava-mi cărare.
Sau vultur mă visam! Să spintec cerul
Și aripa să-nmoi în sfântul soare.
Mă târâi doar, schimbat în temnicerul,
La umbra-i cetluită-n închisoare.
Orice-aș fi fost, primind și dând iubire,
Puteam să trec de griji cu nepăsare.
Aceeași drum, prin colb, spre ne\'mplinire,
Mă-ndeamnă să-l urmez cu resemnare.
001.733
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ovidiu Oana
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 104
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ovidiu Oana. “Resemnare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-oana/jurnal/1796545/resemnareComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
