Discreție

M-ai rugat să îți povestesc despre dragostea mea. Noi nu știm să vorbim despre comori. Când nu le avem, fabulăm cu seninătate, descriem totul până la detaliu, țesând în fapt, versiunea noastră despre neputință. După ce le avem, sau dacă le dobândim, devenim lacomi până-ntr-atât încât ne sechestrăm cuvintele în iatacuri de răsfăț și tăceri, de unde transpar doar strălucirea privirilor și poate, câte un zâmbet. Și apoi, cum ar fi să-ți descrii timiditatea, îndrăzneala, nevoia de mângâiere, răsfățul dorit sau datorat, ori micile fantezii? Nu că ar fi indecent, dar odată făcute publice își pierd din farmec. Ele sunt frumoase ascunse acolo, de văzut, de pipăit, de cercetat doar singur sau în doi, noaptea, sub cuvertura discreției. Pentru că, nu-i așa? Scoase la lumină s-ar putea ciobi sau -Doamne ferește- le-am vedea imperfecte prin ochii altora. Cu siguranță, asta este ! Ne temem că așezate pe simezele altora, comorile noastre vor părea banale! Și ar mai fi ceva! Atunci când m-ai rugat să îți povestesc despre dragostea mea, eram îndrăgostit de tine.