Curajul de-a privi

Clepsidrei prizonier, nisipu-i sânge Învârtoșat de spaimele iscate, Cerșind să tune-n clipe numărate De fulgere, iar cerul minții plânge. Când negura vrea să devină lege, Nu cerul doarme, noi închidem ochii, Născând balauri, zmei și babe dochii, Lipsiți de harul de a înțelege. În ochii strânși, privirile ascunse Sub umilința fricii ancestrale, Trădează tresăririle carnale Și-nvederează taine nepătrunse. Nu poate frânge, ruga, lașitatea De-a nu privi în jur cu demnitate! Să te comporți mereu cu simplitate, E primul pas să-ți afli libertatea. Altfel ești mort, chiar dacă mai respiri. Împlântă-ți văzu-n orice dimineață! Doar din lumină, inima învață Să fie miez vieții spre-mpliniri.