îmi caut primordialul simbol

În interacțiunea cu societatea , tot ce este mort în noi se agață de “zimții acestei lumi” , îl lepădăm ca pe pielea unui șarpe, așteptând reînnoirea de la viața desfășurată “în ritmuri rotunde”.
Cuvintele goale sunt “coji de ou risipite în cuibul gurii”, cuvintele simbol își decojesc banalitățile pentru a pătrunde în miezul lor, acolo unde stau ascunse sensurile care catapultează săgeata gândurilor din noi către muntele blocând orizontul vertical al aspirațiilor.