Sosea Anda

uneori aerul se transformă în sticlă și atunci aripile se lovesc de un geam crescut din pielea zborului. gurile păsărilor se sfarmă odată cu tot adevărul care locuia în ele. aerul se

din ochii lor țâșnesc ape în care înoată meduze molcome, pe chipul lor curg umbre, se preling de pe frunte până la tălpi în ritmul melcilor care ies după ploaie, de pe colțul buzelor care inversează

Uite cum ne crește iarba din tălpi Se face plapumă între noi și pietre Când se înrădacinează cu toamnă din privirile triste și apoi uită-te în ochiul tăcerii mele să vezi cum cresc buruieni

Se deschisese toată înăuntru. Alerga într-o casă fără uși sau ferestre, Strigând din ziduri. Ei se făceau că nu aud și îi îndesau lopeți cu ciment în gură, Ca să nu o mai audă își umpleau

În autobuz s-a așezat lângă un bărbat cu o pălărie fedora albă. Bătrânii au mereu pălării fedora. Sau, în orice caz, o bască. Un chipiu. S-a uitat în jur. În fața ușii aștepta să coboare un bătrân cu

tot aerul s-a umplut cu somn. respirăm căscând. suntem o mulțime infinită de ochi mici, leneși, împăienjeniți, și de guri căscate pentru a înghiți toate visele plutitoare. lumina dispare o dată cu

Pictorii pictează găuri pe tavan Și așteaptă să curgă cer din ele.

Femeia cu pălărie mergea printre ei își aluneca umbra pe zidurile orașului și din ea se nășteau povești cu zâne părul cădea pe umeri apoi începea să curgă râu pe care puneau copiii bărci din

În tine sunt furnici care tropăie prin brațe Ca brațele tale să devină șarpe pe copacul meu Iar noaptea ai crede că dorm și ele cu tine Însă ele continuă să te înșerpuiască În jurul trunchiului

Uite cum ne crește iarba din tălpi Se face plapumă între noi și pietre Se înrădăcinează cu toamnă din privirile triste se moare dureros călcată în picioare de noi și apoi uită-te în ochiul

aș putea să îmi dezlipesc grimasele de pe față astăzi m-am uitat ieri in baie, zăcândă și cu masca umezită și acum sunt moi, iar dacă zgârii ușor cu unghia de la degetul mic le-aș dezlipi înainte

Ia-mă de brațe și aruncă-mă în nori Prăpădește-mi fruntea sub cenușa strigătului-cuțit Șoptește de sub masca de obiect contondent cuvinte-lamă în rafale șoptește în rafale, șoptește în rafale,

1. Discurile vechi și zgâriate ale femeii în verde se nășteau iar și iar din uterul șubrezit al magnetofonului plin de praf. Sunete stringente și amărui care îi uscau gura și se aglomerau haotic,

Gară. Mi-a venit așa un chef să scriu încât m-aș putea închipui scriind la nesfârșit. Acum, mereu, scriind mereu. Lumina din sala de așteptare îmi joacă feste. Clipește des și, din când în când,

astazi m-am trezit cu spaima-atarnata-de-coltul-visului ca o sa mi se scurga Sinele de pe fata sau ca o sa mi se traga masca pe sub piele si o sa orbesc orbirea -o sa MA VAD in oglinda si o sa

10. Camera se îngusta cu fiecare zi îngropată în ea, draperiile murdare nu lăsau lumina să respire, fața și mâinile reflectau opac bezna în care se afundau gândurile fără aripi, epiderma se

am o singură gură o am ca să vomit cuvinte restul gurilor s-au pierdut au rămas în urmă cam cu jumătate de picior de salt evolutiv sau așa nu-mi pare rău decât că nu mai pot săruta materie e bine

7. Se aruncă instinctiv în flăcări într-o încercare fără margini de a salva pânza. Ochiul începuse deja să se topească în cenușă, vopseaua curgea arsă către pământ, rama era carbonizată în partea

3. Simți o durere puternică în piept, aerul umed se lipi ca o mască sufocantă de fața lui, își plimbă palma uscată pe frunte, pe obraji, încercând să se curețe de mirosul și de praful de oase

„Cuvintele tale înfipte adânc între coastele visului meu” (nu a sunat ceasul astăzi) Îi simțeam mâinile trăgând urlând încruntându-se încerca să mă arunce de pe linie în cerc ea, marele

ea avea pânze de păianjen în păr în colțul ochilor ei puteai vedea vârful din steaua spartă de nori ea călca pe tălpile celorlalți zbura cu jumătate din zborul păsării întregită de zbor de

2. Nu ințelesese niciodată de ce podeaua era spălată zilnic. Oamenii nu conteneau să mișune, veneau și plecau, apoi se întorceau, ieșeau iar și parchetul se murdărea imediat, fata femeii în verde

1. Discurile vechi și zgâriate ale femeii în verde se nășteau iar și iar din uterul șubrezit al magnetofonului plin de praf. Sunete stringente și amărui care îi uscau gura și se aglomerau haotic,