ea doarme fara vise

„Cuvintele tale înfipte adânc între coastele visului meu” (nu a sunat ceasul astăzi) Îi simțeam mâinile trăgând urlând încruntându-se încerca să mă arunce de pe linie în cerc ea, marele exercițiu de respirație cu o singură pauză și aceea sfârșitul și strănuta pentru că era frig acolo, în uterul dumnezeului care a născut-o se uita la mine și nu înțelegea de ce nu o vreau -pentru că nu știu să inspir, știu decât să expir te-am murit de când te-am avut- se uita și își frângea ghearele în carnea mea străină iar eu îi sforăiam orice sforțare îi visam orice nevis am obosit-o de neființă în proiectare și am gasit-o după ultimul vis lângă mine atunci adormise și ea...