Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

uneori aerul se transformă în sticlă

pentru cei care nu privesc în jos

1 min lectură·
Mediu
uneori aerul se transformă în sticlă și atunci aripile se lovesc de un geam crescut din pielea zborului. gurile păsărilor se sfarmă odată cu tot adevărul care locuia în ele. aerul se transformă în sticlă atunci când cei de sus vor să-și coboare tălpile din nori și cum ei nu zboară, căci bătaia din aripi li se pare ostenitoare, spinteca cerul în două. păsările care nu s-au lovit vin atunci și deschid ciocul, ca să picure văzduhul în ele. apoi își poartă aripile în cerc, la nesfârșit, cu sângele cerului în gură.
022.877
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
92
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Sosea Anda. “uneori aerul se transformă în sticlă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sosea-anda/jurnal/14015636/uneori-aerul-se-transforma-in-sticla

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nica-madalinaNMnica mădălina
suna usor explicativ, dar versul 3 din prima strofa mi se pare puternic, mi a plaut mult directetea lui si mi pare ca e o lume intreaga in el (de sensuri, iar imaginea e plastica, desi foloseste conceptul de adevar)
0
@sosea-andaSASosea Anda
Mada, cred ca totul e, de fapt, un pretext pentru versurile 1 si 3..
0