Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

nu despre șerpi

percepții I I I

1 min lectură·
Mediu
peisaj invizibil
nu-l vedem ne este frică de el
noi între suprafețele peliculei
rid pe obrazul formelor de existență accentuată
nu despre șerpi sau forme de șerpi este vorba
n-ați înțeles nimic nu este o trecere
tălpile noastre ude pe cimentul rece lucios alergăm
alunecăm alge înfășurate
caligrafii pe umeri pe coapse
diluviu prelins implacabil în noi
aproape eretice șoapte necunoscute
pereți coșcoviți de cuvintele altor vieți umede
oprire
pentru o clipă ne-am înghițit strigătul
mîinile întinse dincolo de contur
descoperim linia suprafeței
respirăm elastic supraviețuim
aceeași tensiune superficială
rotundul senin
0114.293
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
91
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Virgil Titarenco. “nu despre șerpi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/virgil-titarenco/poezie/83160/nu-despre-serpi

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@gabriela-petracheGPGabriela Petrache
Tu nu știi, dar poezia asta s-a fost scrisă (dacă e o \"agramaticalitate\" - expresia - cu atît mai rău, eu știu ce-am vrut să spun :) pentru mine. Ce imagini mi-a trezit nu vreau să spun, doar că azi, acum și aici \"am înghițit strigătul
mîinile întinse dincolo de contur
descoperim linia suprafeței
respirăm elastic supraviețuim
tensiune superficială
senin\" :) (of of)
Stea pentru supraViețuitori.
0
@bianca-goeanBGBianca Goean
nu, nu este o trecere, trecerea e abia dincolo...
incerc sa revin, de data aceasta, acum fug...
\"peisaj invizibil
nu-l vedem ne este frică de el\"
cumplita teama
0
@bianca-goeanBGBianca Goean
in ziua aceea avem sa ne regasim
trupul patat, schingiuit, mult prea purtat
nou de cer ieri atat de inalt
in ziua aceea pe care-am uitat-o
haituirile ne vor deveni mortii
liberi vom putea sa cadem
daca nu cumva cicatricea in forma de cruce
a iubirii
ne va fi infierat

PS sau asta mi-ai profetit mie, si pentru asta iti multumesc.
0
Distincție acordată
@negru-vladimirNVNegru Vladimir
Paradoxal sau poate nu atunci cand unui om ii e frica de intuneric are pornirea sa inchida ochii... serpii, chiar si negati, deci in mod secund ganditi desigur :), sunt expresia htonianului, a tenebrelor, a acelor spatii in care simtim fiorii reci ai spatiului opus acelui \"acasa\", care ni se curbeaza strans in jurul sufletului...
\"aproape eretice șoapte necunoscute \"... e foarte frumoasa expresia ... face parte din esteticul ei chiar lipsa logicii care astfel o face mai accesibila simturilor decat gandirii si ne deraiaza perceptia pe drumul inconstientului si al rezonantelor.
In rest... despre serpi numai de bine... ei sunt si expresia intelepciunii.
0
@alina-manoleAMAlina Manole

Azi-noapte scriam despre \"pielea asta de șarpe / care mi se întâmplă de la o vreme\". Azi văd invazie de șerpi și aici. O fi de la Anima de site.
Interesant finalul. Tensiunea superficială se măsoară pentru aceleași vieți umede?
0
@virgil-titarencoVTVirgil Titarenco
Gabriela,
bine ai (revenit). Textul acesta, da, s-a fost scris... Și unii s-au întrebat cînd. Mulțumesc pentru gestul tău.

Bianca,
fugi și vii și iar fugi și iar vii. Ești iute. Da, cicatricea \"precum a fost înălțat șarpele în pustie\".

Vladimir, a.k.a. Azrail
o da, \"înțelepți ca șerpii\". Mulțumesc pentru apreciere dar mai ales pentru exegeză.

Alma,
da, cred că e de la vremea asta de august coclit. Textul are totuși mult \"lichid\" și tu ai văzut asta. De sub pelicula de balsam de Canada.
0
@bianca-goeanBGBianca Goean
Virgil, am vrut de fapt sa-ti mai spun: dai dovada de un mare si admirabil curaj aboradan o asemenea tema pentru o poezie... si, fara sa te laud (caci daca \"s-a fost scris\" si nu stim de fapt de catre cine si cand...), are intr-adevar valoare profetica... despre cea poetica, ma inclin din nou si deschid bine mainile si sufletul...
PS simt o usoara ironie in acel \"esti iute\"? ;-)
0
@virgil-titarencoVTVirgil Titarenco
nu, n-a fost ironie. serios. a fost așa o remarca apreciativa. azi nu sint in mood de ironii.
ma bucur ca citesti ce mai scriu si eu pe aici.
0
@bianca-goeanBGBianca Goean
ma... bucur daca-i asa. de amandoua chestiile vorbesc.
pai, mereu, chiar fara semne.
0
@ioana-negoescuINioana negoescu
Virgil, eu cred că întotdeauna este vorba despre șerpi până la urmă...

\"oprire
pentru o clipă ne-am înghițit strigătul\"

aici mi-am oprit respirația pentru o clipă...ca apoi să înving forța de tensiune superficială și să respir adânc tot cerul...


0
@virgil-titarencoVTVirgil Titarenco
The mood of \"whatever\", I guess.
0